News Flash:

Jijia si Prutul s-au revarsat

10 Martie 1999
1416 Vizualizari | 0 Comentarii
•Apa a iesit din canalizarile Iasului
•La Birnova, Popricani si Cirlig alunecarea terenului a continuat

Fata de zilele anterioare, nivelul cursurilor de apa din judetul Iasi a crescut, in urma precipitatiilor cazute, pe timpul noptii si in prima parte a zilei, ploi care au atins un volum de 23 l/mp. Zona situata intre Andrieseni si Tiganasi, pe o lungime de 15 km, a fost din nou inundata in urma revarsarii riului Jijia. Mentionam ca pe portiunea respectiva, cursul de apa nu este amenajat.

"Viitura de pe Jijia a inundat 150-200 ha de teren agricol arat in dreptul comunei Andrieseni. De asemenea, au mai fost afectate si suprafete de pasuni si finete in aceeasi zona", a precizat Ioan Aignatoaie, director al Sistemului Judetean de Gospodarire a Apelor din cadrul RA "Apele Romane", filiala Iasi. Debitul riului Jijia, in dreptul localitatii Vladeni, era ieri de 47,7 mc/s, iar al riului Prut de 296 mc/s la Ungheni si de 401 mc/s la Prisacani. In aval de Poieni, riul Prut a iesit din matca, insa intr-o zona in care terenul prezenta riscul de inundare.

In Moldova, riul Siret inregistra un debit de 242 mc/s, iar Moldova de 129 mc/s. Ploile de ieri au condus la aparitia unor probleme generate de imposibilitatea retelei de canalizare de a prelua apa pluviala. Apa din canalizare a refulat in incinta "Terom" SA si salariatii de la RA "Apele Romane" au aprobat deschiderea colectoarelor riului Bahlui pentru evacuarea surplusului. O situatie similara s-a inregistrat in Copou, chiar in dreptul Regiei Autonome Judetene de Apa Canal.

Mai multe colectoare au refulat apa care au inundat strada M. Costachescu si rondul de tramvai Triumf - Copou. In urma acestui eveniment, tramvaiele nu au mai reusit sa intoarca in rondul respectiv, fiind nevoite sa se deplaseze pina la rond Agronomie. Un alt efect al ploilor a fost continuarea alunecarilor de teren in zona Birnova; totodata acest fenomen s-a inregistrat si in comuna Popricani si in satul Cirlig din apropiere de Iasi. Prognoza meteorologica a RA "Apele Romane" mentiona oprirea precipitatiilor si, de astazi, inseninarea cerului cu efect imediat asupra scaderii nivelului si debitului riurilor.

Evacuarea gospodariilor afectate este ingreunata

La ora actuala, echipe operative ale Inspectoratului judetean de Aparare Civila se afla in zonele calamitate. Acestea incearca sa ajute populatia sinistrata afectata de alunecarile de teren si de inundatii. In comuna Birnova, evacuarea celor 18 de gospodarii decurge anevoios, din cauza precipitatiilor cazute in ultimul timp. Alunecarea de teren a versantului estic a dealurilor Amariutei si Bigu a calamitat 40 ha teren.

Familiile care au ramas fara case au fost cazate la Caminul cultural sau au fost gazduite de rudele acestora.

In continuare se inregistreaza alunecari de teren, amenintate fiind si alte gospodarii. Aceeasi situatie este si in comuna Scobinti. Alunecarile de teren si inundatiile au pagubit 102 gospodarii. Prin revarsarea riului Jijia pe raza comunelor Andrieseni, Vladeni si Popricani, a fost distrus podul intre localitatile Glavanesti si Rediu, au fost inundate 455 ha teren arabil, 25 ha teren intravilan si 1.230 ha pasune. Alunecari au fost semnalate si comunele Popricani, Sinesti si Ciurea.

Riscul declansarii unor epidemii


In urma inundatiilor si alunecarilor de teren din judetul Iasi nu s-au inregistrat victime omenesti, precizeaza un comunicat al Directiei de Sanatate Publica. Zeci de locuinte au fost distruse si au fost afectate sute de hectare de culturi agricole. In localitatile calamitate exista riscul declansarii unor epidemii, Departamentul de Inspectie Sanitara luind masuri de urgenta pentru prevenirea acestora. S-a facut o inventariere a zonei calamitate, a conditiilor igienico-sanitare, a situatiei aprovizionarii cu apa si a modalitatii de cazare a populatiei din gospodariile afectate.

Dispensarele din localitatile Birnova, Scobinti, Andrieseni, Coarnele Caprei si Sinesti supravegheaza continuu starea de sanatate a populatiei pentru a constata cazurile de imbolnavire si de a le trimite la spital. S-a dispus aprovizionarea de urgenta cu apa potabila a locuitorilor din aceste comune. Cantitatea de apa minerala este pusa la dispozitie de Aquamold SA, primaria asigurind mijloacele de transport. Pentru prevenirea declansarii unei epidemii in rindul populatiei, dispensarele din zona au fost aprovizionate cu medicamente si substante decontaminante.

judetul iasi andrieseni tiganasi vladeni prut ungheni prisacani poieni
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1739 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021783 (s)