News Flash:

Judecat pentru tentativa de omor din gelozie

29 August 2007
995 Vizualizari | 0 Comentarii
Zilele trecute, procurorii ieseni au inaintat instantei de judecata propunerea de trimitere in judecata a lui Richard Dragan, barbatul care, in urma cu cateva saptamani, si-a injughiat concubina in tramvai. In urma cercetarilor, procurorii au dispus trimiterea in judecata a barbatului pentru savarsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tentativa de omor calificat. In data de sase iulie, Dragan s-a certat in tramvai cu concubina sa, Angelica Lacusta, deoarece aceasta nu mai vroia sa continue relatia. Pe fondul discutiilor contradictorii, barbatul a scos dintr-un buzunar al pantalonilor un cutit cu lama de sapte centimetri, cu care i-a aplicat femeii doua lovituri, una in partea stanga a gatului, iar cealalta in abdomen. Ingroziti, calatorii au inceput sa tipe, solicitand deschiderea usilor.

Vatmanul Bogdan Martinus a oprit tramvaiul si a deschis usile, iar agresorul a reusit sa fuga. Femeia a fost dusa la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi pentru a i se acorda ingrijiri. In urma expertizei medico-legale, medicii specialisti au constatat ca Angelica Lacusta a avut nevoie de 25 de zile ingrijiri medicale. Audiat, barbatul a recunoscut cele intamplate si a declarat ca regreta fapta comisa. Procurorii au retinut savarsirea tentativei de omor calificat datorita armei folosite, cutitul cu lama de 7 cm, precum si datorita zonelor in care au fost aplicate loviturile, ceea ce demonstreaza intentia criminala a barbatului. Pentru criza de gelozie manifestata in tramvai, Richard Dragan risca acum pana la 25 ani de inchisoare.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1261 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019043 (s)

loading...