News Flash:

Jumatate dintre primarii judetului risca sa fie amendati

28 August 2005
1005 Vizualizari | 0 Comentarii
Conform declaratiilor facute ieri de subprefectul de Iasi, Florin Ungureanu, mai bine de jumatate dintre primarii ieseni risca sa fie amendati cu cate o suta milioane lei (10 mii lei noi) pentru ca nu si-au respectat sarcinile de serviciu. Mai precis, dupa cum sustine Ungureanu, acestia nu au completat comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar in conformitate cu noile prevederi. "Pana astazi primarii, in calitate de presedinti ai comisiilor locale, ar fi trebuit sa completeze comisiile cu reprezentanti ai proprietarilor de terenuri. Insa acest lucru nu a fost dus la sfarsit de catre marea majoritate a primarilor. Mai bine de jumatate dintre cei 98 primari ieseni nu au trimis pe adresa prefecturii nici o nominalizare", a spus ieri Florin Ungureanu. Acesta a mai precizat ca este dispus sa-i mai astepte pana la inceputul saptamanii care urmeaza, dupa care va trece la sanctionarea primarilor. "Am inteles ca inundatiile au dat batai de cap primarilor. Dar daca pana luni nu-mi vor prezenta aceste liste, am de gand sa-i amendez cu cate o suta milioane lei, asa cum prevede Legea", a mai adaugat Ungureanu. Conform noilor prevederi legale, comisiile de aplicare a legilor proprietatii trebuie completate cu cate un reprezentant al proprietarilor de terenuri, desemnat in urma unei consultari publice.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1426 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021600 (s)

loading...