News Flash:

Juniorii de CFR Olimpia ACB Iasi incheie sezonul cu stangul

11 Iulie 2000
945 Vizualizari | 0 Comentarii
•Elevii lui Mihai Bengheac s-au clasat pe locul 6 la finala CN de juniori pe echipe

In urma cu putin timp, s-a incheiat la Targu Mures finala Campionatului National de popice pentru juniori-echipe, la startul careia s-au aliniat opt formatii. Alaturi de campioana en-titre, Siderurgica Hunedoara, au mai concurat, in acest an, pentru cucerirea titlului echipele CFR Olimpia ACB Iasi, Electromures Targu Mures, Cimentul Fieni, Rulmentul Brasov, Constructorul Galati, Foresta Talmaciu si Jiul Petrila. In final, dupa o lupta destul de stransa, titlul de campioana a revenit echipei gazda, Electromures Targu Mures. Desi pornea printre favorite, echipa ieseana condusa de antrenorul Mihai Bengheac nu s-a clasat decat pe locul 6, obtinand cea mai slaba performanta la nivel de juniori din 1993 incoace, de cand a luat fiinta acest campionat pe echipe. "Am jucat sub asteptari si acest lucru ne-a costat. Au fost evolutii ceva mai bune in prima zi, insa in cea de-a doua baietii nu s-au ridicat la adevarata valoare. S-au retras cativa dintre cei mai buni popicari si nu mai avem in acest moment cu cine sa ne prezentam la competitii. Am apelat la un cadet, care insa nu a putut sa faca prea multe", ne-a declarat antrenorul Mihai Bengheac. Din echipa noastra a facut parte popicarii Narcis Agafitei (827 de puncte in prima zi si 863 in cea de-a doua), Bogdan Boata (849p. si 750p.), Daniel Varga (834p. si 806p.), Bengheac Mihai jr. (401p. si 408p.), Dumitru Penciuc jr. (379p. si 359p.), Silviu Viteaz (786p.) si Stefan Sarbu (801p.), echipa ieseana acumuland in final un total de 8063 de puncte, 4076 in prima zi de concurs si 3987 in ziua a doua. Campioana de anul trecut, Siderurgica Hunedoara, nu a reusit sa-si pastreze titlul, clasandu-se pe pozitia a treia, primele doua locuri fiind ocupate de echipele Electromures - campioana si Cimentul Fieni. In alta ordine de idei, in luna august, va avea loc la Federatia Romana de Popice o sedinta in urma careia se va stabili urmatorul sistem competitional, care va fi inlocuit din acest an. Din cate se pare, se va renunta la campionatul cu doua grupe valorice stabilite dupa criterii geografice, urmand ca cele 12 echipe sa formeze o singura serie. Prima clasata in final va juca in Cupa Mondiala, iar a doua clasata in Cupa Europei. In acest caz, campioana nationala in viitorul sezon se va stabili fara disputarea unui turneu final ca pana acum, insa toate aceste lucruri vor fi certe abia dupa sedinta Federatiei de luna urmatoare.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014902 (s)

loading...