News Flash:

Kylie Minogue a concertat pentru victimele incendiilor din Australia

16 Martie 2009
626 Vizualizari | 0 Comentarii
Kylie Minogue a concertat pentru victimele incendiilor din Australia
Kylie Minogue, Coldplay si Kings of Leon s-au numarat printre artistii care au concertat, sambata, la Sydney si Melbourne, in scopul strangerii de fonduri pentru victimele incendiilor devastatoare care au avut loc in Australia, la inceputul lunii februarie, transmite BBC. Mii de oameni au participat la concertele Sound Relief care au avut loc la Sydney si Melbourne, in ciuda vremii ploioase. "Sunt recunoscatoare ca am ajuns acasa in seara asta si pot impartasi asta cu voi toti", a spus Kylie Minogue pe scena, inainte de a canta, alaturi de cei 80.000 de oameni prezenti la Melbourne, melodia "I Still Call Australia Home". Printre artistii care au concertat la Melbourne s-au numarat Jack Johnson, Gabriella Cilmi si Wolfmother, Kylie Minogue fiind maestru de ceremonii. "Este un lucru despre care vorbim mult, si anume spiritul australian, iar eu cred ca in seara asta, acesta se simte in toata tara", a mai spus Minogue.
Concertul de la Sydney a fost deschis de trupa Coldplay. "Multumim pentru ca ne-ati invitat la un eveniment atat de special", a spus vocalul trupei, Chris Martin. Totodata, concertul a fost inchis cu un duet al lui Barry Gibb, de la Bee Gees, alaturi de Olivia Newton-John. Ministrul australian al Mediului, Peter Garrett, a concertat alaturi de fosta sa trupa, Midnight Oil. De asemenea, la ambele concerte a fost pastrat un moment de reculegere pentru cele 210 victime ale incendiilor, fiind prezentate si mesaje de sustinere din partea printilor William si Harry.
Cel putin 210 persoane si-au pierdut viata in incendiile care au devastat sud-estul Australiei pe 7 februaie si care au provocat cele mai multe victime din istoria tarii. Un numar de 30 de incendii de vegetatie au fost inregistrate incepand de sambata in statul Victoria, favorizate de rafalele puternice de vant, canicula si seceta extrema.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1694 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015340 (s)

loading...