News Flash:

La aniversare, UMF Iasi a primit cadou sfaturi si promisiuni

5 Decembrie 1999
1379 Vizualizari | 0 Comentarii
Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi a incheiat, ieri, saptamina dedicata aniversarii a 120 de ani de existenta. In cursul acesteia au avut loc cursuri de specialitate, inaugurarea Laboratorului de Simulare din cadrul Facultatii de Medicina Stomatologica, expozitie de carte medicala, expozitie de numismatica "Medicina romaneasca in medalistica". Ieri, ultima zi a manifestarilor, a debutat cu dezvelirea bustului lui "Gr. T. Popa" amplasat in fata UMF Iasi. Apoi, la Teatrul National "Vasile Alecsandri", s-a desfasurat festivitatea aniversarii a 120 de ani de invatamint superior medical iesean. In cadrul acesteia au fost conferite si trei titluri de Doctor Honoris Causa a UMF Iasi, profesorului dr J.F. Chassagne - din Franta, profesorului dr Ion Baciu - din Cluj si profesorului dr P. Carlos - din Spania. Apoi, auditoriul, printre care se aflau si Vladimir Tanasoiu, presedintele Consiliului Judetean Iasi, prefectul Florin Vitan, deputatul PD - Mihai Baciu, a ascultat discursul destul de dur al profesorului doctor universitar Carol Stanciu, rectorul UMF Iasi. El a subliniat faptul ca, in afara de realizarile invatamintului superior medical iesean, exista si foarte multe insatisfactii. "Cea mai mare durere a noastra este soarta absolventilor nostri. Foarte multi dintre medicii formati cu atita truda la UMF Iasi isi practica meseria peste hotare pentru ca tara asta nu este in stare sa le ofere conditii decente de trai si de practicare a meseriei", a spus Carol Stanciu. Raspunsul reprezentantului Ministerului Educatiei Nationale, Constantin Bratianu, directorul general al Directiei pentru Invatamint Universitar, a fost destul de sec: "Nu trebuie sa asteptam sa ne ajute altii, cum ar fi Guvernul. Trebuie sa ne ajutam singuri", a precizat Constantin Bratianu. Acesta a uitat, se pare, ca din septembrie, UMF Iasi plateste salariile angajatilor din veniturile proprii, fondurile primite de la buget fiind insuficiente. Si fiindca aceasta problema - bugetul acordat invatamintului - va fi la fel de dureroasa anul viitor, Mihai Baciu, deputat PD, a asigurat profesorii universitari prezenti la manifestari ca va incerca sa ajute cit mai mult invatamintul cind va fi vorba de bugetul acestui sector pe anul 2.000. "Daca invatamintul nu va primi, pentru anul 2.000, 4% din PIB, cit prevede legea, eu, personal, nu voi vota proiectul de buget. Sper ca si Partidul Democrat sa mearga pe aceasta linie", a declarat Mihai Baciu. Se poate spune ca la implinirea a 120 de ani de existenta, UMF Iasi a primit cadou promisiuni, sfaturi, iar in continuare va trebui sa se descurce la fel de singura ca si pina acum.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1328 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019606 (s)

loading...