News Flash:

La Cantina MIU

26 Aprilie 2002
996 Vizualizari | 0 Comentarii
Profesorul Vasile Grajdeanu si-a taiat partea leului

•Presedintele clubului de table "Backgammon 5x6" a castigat "Cupa Iasului" la dat cu zarul

Nu cu mult timp in urma, la cantina MIU a avut loc primul concurs oficial de table organizat la Iasi. Organizatorul acestui concurs a fost clubul de table "Backgammon 5x6" din Iasi, in colaborare cu Directia de Tineret si Sport a judetului nostru. La acest concurs inedit pentru municipiul nostru au participat 28 de impatimiti de dat cu zarul, taxa de participare fiind de 200.000 de lei. Sistemul de desfasurare a fost unul de tip eliminatoriu, invingatorii pana la faza finala fiind desemnati dupa castigarea a 5 linii. La concurs au participat si reprezentantele sexului frumos, ceea ce demonstreaza ca tablele nu sunt apanajul barbatilor. Chiar daca zarul nu i-a ajutat intotdeauna pe participanti, au fost interzise unele "exclamatii mai dure", concurentii fiind amenintati cu excludarea din competitie la acest capitol. In finala "Cupei Iasului" la table au ajuns Vasile Grajdeanu si Valeriu Ionescu, primul castigand cu 7-2, intr-un meci in care s-a jucat dupa sistemul "cel mai bun din 13 linii". Invingatorul concursului are 45 ani, este profesor la Liceul "Vasile Alecsandri" si este chiar presedintele clubului de table "Backgammon 5x6". Profesorul Vasile Grajdeanu a castigat un premiu de 500.000 lei, iar Valeriu Ionescu a castigat premiul de 300.000 lei. Pentru locul 3 s-a acordat un premiu de 150.000 lei. Concurentii care au fost eliminati in primele doua tururi s-au intrecut intr-un turneu de consolare, in finala impunandu-se Ioan Constantin, care a castigat cu aceasta ocazie 150.000 lei. Arbitrul principal de la concursul gazduit de cantina MIU a fost Liviu Radu, care este si secretarul Federatiei Romane de Table. Cu siguranta, fiind un sport de mare popularitate, concursurile de table vor atrage pe viitor un mare numar de participanti, clubul iesean avand intentia de a organiza o noua competitie la sfarsitul saptamanii viitoare, la cantina Liceului Sanitar. Clubul iesean preconizeaza alcatuirea unui lot stabil de circa 15 sportivi, care sa participe la concursurile interne ce vor urma. De mentionat ca, in luna decembrie, vor avea loc finalele Campionatului National de table, concursul fiind programat la Bucuresti. Campionul national la table in acest an va primi drept premiu un autoturism de epoca, iar urmatorii clasati se preconizeaza a primi premii de 1500-2000 dolari.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1796 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019102 (s)

loading...