News Flash:

La cei 90 de ani, Petru Mihaila, cele mai batrin pensionar din Caminul "Sf. Constatin si Elena", vrea sa munceasca

4 August 1999
1298 Vizualizari | 0 Comentarii
La 90 de ani pe care ii are, Petru Mihaila este cel mai batrin pensionar din Caminul "Sf. Constatin si Elena". Greu incercat de viata, Petru este un mosulet simpatic care mai traieste doar in speranta ca intr-o zi va putea sa-si munceasca din nou pamintul. In fiecare zi iese in veranda caminului unde sta la povesti cu ceilalti batrini spunindu-si oful. "Am crescut doi baieti ca brazii care acum nu mai vor sa stie de mine. Nici nu ma lasa sa pun piciorul in curtea casei pe care am ridicat-o". Si, in timp ce povesteste, batrinul incepe sa plinga. Plinge ca un copil, din suflet, cu lacrimi curate. Si ii este foarte greu sa se opreasca - lacrimile par a fi singura alinare.

"Am trudit o viata-ntreaga si nu mi-au dat nici macar o lingura!"

Petru Mihaila nu a avut o viata iesita din comun. A fost si este un om obisnuit. Nascut si crescut in Costuleni, Petru a avut viata unui taran care iubeste pamintul si munca. "N-a fost nici prea dulce, nici prea amara", povesteste Petru Mihaila despre viata sa. "Am avut si eu greutatile mele. Cind m-am insurat mi-au dat socrii pamint, dar a trebuit sa-mi ridic casa singur. Am muncit o viata intreaga si mi-am incropit o gospodarie frumoasa. Am si doi baieti care au fost bucuria si nenorocirea vietii mele. Pentru ei am muncit atitia ani. Am vrut sa-i vad oameni gospodari, asezati la casele lor, sa ma bucur si eu de nepoti. Dar, n-a fost sa fie asa. Dupa ce am muncit o viata-ntreaga mi-au dat cu piciorul. M-au dat afara din casa ca pe un strain. Nici o lingura nu m-au lasat sa iau din gospodaria pentru care am trudit o viata-ntreaga".

"Nu se uita la mine nici ca la un ciine..."

Magdalena, sotia lui Petru a murit in urma cu noua ani. "Am avut o nevasta buna. Am plins-o cind a murit, dar m-am gindit ca mi-au ramas baietii si nu o sa mor singur. Aveam pentru cine trai. Dar, acum doi ani, in februarie, baiatul mai mic, Ion, s-a intors din puscarie si m-a dat afara din casa. A facut puscarie pentru ca l-a lovit pe unul din sat cu cutitul. Nu-mi venea sa cred: m-a dus pina la poarta si mi-a zis sa plec unde oi vedea cu ochii. Casa e ridicata pe pamintul neveste-mii si eu nu am nici un drept acolo. M-am dus la celalalt fiu al meu, Gheorghe, dar nici el nu a vrut sa auda de mine. Eu ce sa fac?! Sa ma bat cu ei, sa ma judec prin tribunale? N-am bani de judecata".
Alungat de copii, Petru a pornit spre Iasi, unde a cerut sa fie primit la Caminul de batrini "Sf. Constatin si Elena". De doi ani traieste in acest camin, dar tot mai spera ca intr-o sa-si poata munci pamintul din nou. O data pe luna, Petru sa duce in vizita la Comarna. "Ma plimb si eu prin fata casei in care mi-am trait viata. Baietii nu ma primesc in curte. Nu ma lasa sa fac un pas de la poarta. Am fost odata in gradina si am cules niste fructe. Am reusit sa ma furisez fara sa observe Ion. Vroiam sa aduc la camin niste pere, struguri de la mine de-acasa, sa-i servesc si eu pe ceilalti batrini. Dar m-a vazut baiatul la plecare si mi-a zdrobit toate fructele din sacosa. Altadata cind am fost in sat m-a mai si batut cu pumnii in cap. Vroia bani, sa-i dau pensia mea ca-i trebuie. De la batatia aceea nu mai aud bine. Si cind ma gindesc ca atunci cind m-am intors din razboi mi-au sarit in git amindoi baiatii. Plingeau de bucurie si nu se mai dezlipeau de mine. Iar, acum nici nu vor sa auda de mine, nu se uita la mine nici ca la un ciine. Doar nu vreau sa stau pe capul lor, vreau doar sa muncesc. Chiar daca mai am 90 de ani inca ma mai tin puterile si pot sa-mi cistig piinea..."
Suferinta il gituie si nu mai poate spune nimic. Batrinul incepe sa plinga si sa se tinguie incet. Din plins nu-l poate opri decit Mihaela Olteanu, directoarea caminului, o veritabila "Mater Dolorosa" pentru acesti batrini: "Lasa Petre, nu mai plinge ca avem noi grija de tine. Hai, cintan-e ceva, sa ne inveselim".

"Sint batrini de isprava care ar merita o viata mai buna!"

Povestea lui Petru Mihaila nu este unica. "Avem foarte multi batrini in camin care au povesti asemnatoare. Este dureros cum unii copii isi uita parintii si sint in stare sa-i trateze astfel. Este si mai dureros cind astfel de oameni care au muncit o viata intreaga, ajung sa se simta nefolositori. Chiar daca sint batrini, ei se simt inca in puteri si vor sa munceasca. Noi am mai facut iesiri cu ei in afara Iasului unde au cules plante medicinale sau au vizitat manastiri. Au fost foarte bucurosi si plini de viata. Era ceva nou pentru ei, o iesire din rutina zilnica. Dar, problema este ca nu avem un autocar al nostru, deci nu avem mijloc de transport. Incercam sa le gasim diverse ocupatii, dar din cauza lipsei de fonduri ne descurcam greu. Si ne doare acest lucru, pentru ca sint batrini de isprava care ar merita o viata mai buna. Chiar daca fondurile de la buget sint mici, eu nu pot sa cred ca nu s-ar gasi o societate comerciala in Iasi care sa ne ajute cu o sponsorizare. Poate oamenii cred ca batrinii din camin sint neputinciosi si nu mai au chef de viata. Dar, din contra, sint batrini pentru care posibilitatea de a munci atit cit ii tin puterile, inseamna ca nu traiesc degeaba", ne-a spus Mihaela Olteanu.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1755 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023397 (s)