News Flash:

"La sfarsitul si inceputul unui drum..."

18 Decembrie 2000
1005 Vizualizari | 0 Comentarii
Stam si numaram pe ultima suta de metri a anului 2000. Cel supranumit in toate felurile. Anul Apocalipsei, ultimul an al mileniului, anul celor mai mari minuni etc... etc... etc.
De fapt, suntem pe ultimii 14 metri, daca asociem zilele care au ramas cu metri, doar din cauza sabloanelor de care nu mai scapam, lingvistic vorbind.
Pentru ca nimic deosebit nu se mai poate intampla in aceste zile, nici chiar inspaimantatoarea Apocalipsa, putem sa tragem si noi o linie si sa socotim. Ce-a fost anul 2000 pentru noi, sau, hai sa spunem, pentru cultura, daca tot suntem in coloana unei astfel de pagini.
Totul a inceput chiar de la... inceput, adica din ianuarie, cand a debutat Anul Eminescu, declarat an international, pentru care s-au alocat sute de miliarde lei si in numele caruia s-au petrecut atat de multe. Intr-un anume fel, "Eminescu a fost privatizat", dupa cum se exprima un prieten scriitor. Toata lumea a venit cu proiecte, s-au publicat sute de carti, s-au reeditat editii, albume... de toate. Si multi au castigat de aici, deoarece, pe langa cheltuielile reale, s-au "tras" comisioane, au functionat tipografii, edituri, librarii, targuri de carte. S-au organizat spectacole, festivaluri, expozitii... Eminescu a dat de mancare unei armate intregi de scriitori, artisti, functionari dar, din pacate, si aici nu e vina lui Eminescu, pe fondul dezgustului social fata de situatia economica, oamenii nu au reactionat la nivelul asteptat. Dar parca e mai bine ca banii s-au cheltuit asa, chiar daca sunt si unii care s-au imbogatit, decat sa se duca in privatizare, subventii si, implicit, in buzunarul unor tepari de meserie care stiu sa traga tunul si din piatra seaca.
Aceasta a fost cu Eminescu, marfa buna, produsa cu sau fara desfacere.
In rest, anul acesta, mediul cultural a functionat aproape la fel ca in ultimii ani si, desigur, un pic mai prost.
La Iasi, aceeasi atmosfera, cu multa literatura scrisa parca la delir, cu premii pe masura, date de prieteni pentru prieteni, cu aceleasi bisericute aflate in aparent conflict, dar consumand vinul consensului la aceeasi masa de bodega; cu aceleasi obiective culturale ramase in paragina, sau cu schelele aruncate pe ziduri ca niste spanzuratori de care nu s-a mai atarnat nici un zidar de multa vreme; cu salarii mici, platite cu intarziere; cu o noua iarna care vine peste aceleasi inerte calorifere, care n-au nici o importanta pentru autoritati, ca abia s-au cocotat la putere, asa ca mai e timp pana mai dau socoteala la urna; dar cu proiecte, cu foarte multe proiecte, circuland de la o comisie la alta, pline de stampile si semnaturi si fara nici un leut. Asadar, nimic nou.
Timpul este singurul care isi face datoria si, asa cum mai cade cate o caramida din zidurile Filarmonicii sau ale altor complexe culturale, tot asa au mai plecat dintre noi si cativa prieteni intr-ale sufletului, Ion Alexandru, sau Dem Radulescu, dar marea pierdere pe care o simte un anumit segment de oameni de cultura ieseni este cea a lui Laurentiu Ulici si ramane in agenda aceluiasi an 2000.
Si am mai pierdut si altele in acest an. Chiar si partide. Dar pentru unii, acestea nu mai au de mult valoare, oricum s-ar numi ele. Important este faptul ca s-a castigat prea putin in schimbul acestor pierderi si ca despre anul 2000 amintirile importante sunt putine si inconsistente, atunci cand nu sunt de-a dreptul dramatice.
Afara doar de Eminescu, cu care am inceput in 2000, incheiem si reincepem mileniul al treilea...
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1906 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020018 (s)

loading...