News Flash:

La taifas cu un buchinist proverbial

26 Martie 2007
1587 Vizualizari | 1 Comentarii
Dumitru Grumazescu
Strada Lapusneanu. Ploaie marunta. Zi de sambata in care Iasul este amortit. Desi sunt orele amiezii, aproape nimeni nu se arata pe strazi. Cum vin dinspre Piata Unirii, ma izbesc in obraji picaturile reci de ploaie. Spre capatul strazii, inainte de a o parasi, unde trepidante din uvertura Capriccio Italien op. 45 de Ceaikovski se aventureaza pana la urechile mele. Ele tasnesc de undeva din spatele unui stalp de care sunt atarnate cateva felinare. Citesc parca de pe o coperta de carte: Galeriile Anticariat Grumazescu. Stiu cateva povesti despre el. Dar vreau sa le ascult si eu. Inconjurat de cativa prieteni, nu-si ascunde nici un fel de intimitate. Se pare ca nici n-o are. Mereu e aici printre carti, bronzuri, tablouri, mobiliere vechi, patefoane si cate altele, incat daca ar fi sa i se gasesca o intimitate, trebuie sa cauti printre aceste istorii a colectiilor sale. Muzica ascunde rapaitul ploii de pe strada. Anticariatul, animat de vechime si oameni care taifasuiesc despre vechime, e mai curand un soi de casa a unui bunic care s-a prapadit printre ritmurile uscate ale civilizatiei. Buchinistul cantareste repede musafirul. Lasa taifasul si il iscodeste. Acesta, intimidat, nu mai stie in ce lume a intrat. Poate fi la fel de bine ca in «La tiganci», unde spirale lungi de timp se infasoara peste viori, tablouri, icoane, planse, timbre ori vederi. Il copleseste si apoi il lasa sa se dezmeticeasca. Buchinistul, sau "boierul" cum ii spun cunoscutii, nu suporta tacerea. Te inconjoara iar cu tot ce are. Si tot ce are este lumea obiectelor vechi, nedespartitele sale editii princeps Eminescu, vechiturile scoase de prin poduri de urmasi indiferenti fata de valoarea unui obiect peste care apasa decenii, cele peste 150.000.000 de vederi, sticle de vin pe care nu le arata, reviste, fonoteca unde vocile lui Calinescu, Manolescu, Vianu sunt vii... Siret, ca orice colectionar renumit, stie sa atraga musteriii. Stie sa vanda, stie sa asculte, dar mai ales sa incante auzul musafirului cu toate colectiile sale ce ar face invidios si un nepriceput.

Reporter.: De unde aceasta pasiune pentru antichitati?
Dumitru Grumazescu.: De mic. Aveam 13-14 ani. Imi amintesc si acum prima achizitie nu tocmai ortodoxa. M-a trimis sora mea sa cumpar carne, imi daduse 9 lei. Ce m-am gandit? Ii cer macelarului de la Hala un kil de carne fara os iar daca n-are, nu iau nimic. Si n-avea, pe atunci numai branza era fara os. Ce-am facut? Am cumparat cu 8 lei «Magarul de aur» a lui Apuleius. Ehei, dar colectionam orice. Carti, ziare, reviste, brichete, servetele, pachete de tigari, etichete de bere. Tot. Am de pe atunci colectionata si o masina de tocat nuci veche de peste 100 de ani... Dar cate nu am tot strans...
R.: Cum v-ati simtit in ziua in care ati deschis anticariatul?
D.G.: Ehei, ce crezi ca am asteptat sa fie o deschidere oficiala cum se practica acum? Nu, nici vorba, tinere. Zidarii, zugravii munceau de zor iar eu deja aveam o masa in fata a ceea ce urma sa fie Galeriile de Arta. In strada aveam cateva scanduri lipite ca o masa si imi expuneam antichitatile. Abia pe 1 septembrie (era in 1992) a fost deschiderea oficiala.
R: De ce ati deschis un anticariat? Care credeti ca este rolul sau in aceste timpuri?
D.G.: Da, buna chestiune. Ma gandesc, ma tot gandesc. Cred ca, desi Internetul s-a intins cam peste tot, anticariatul este o mana de baza la a sustine actele culturale. Am aceste rime facute de Aurel Leon: "Grumazescu nu-i ratat/ Si-a deschis pe Lapusneanu/ Un frumos anticariat/ Unde-i pica banu`". Vedeti, banul pica, nu curge. Adica, din cultura n-ai sa scoti niciodata bani. Scoti sa dai, nu sa iei. Adesea cu acest anticariat fac acte de caritate, dar si, fara a ma lauda prea tare, dau o altfel de lumina strazii Lapusneanu. Oricate greseli sa fi facut sau gure rele care sa ma aduca la tacere, cred ca este un merit demn de recunoscut, cel putin anticariatului, ca ofera Iasului un iz vechi, de calitate. Nu m-a imbogatit material anticariatul. Dar m-a imbogatit spiritual. Sunt, intr-un fel, produsul tuturor celor care au pasit pragul acestui anticariat. Ei m-au invatat sa fiu, cum sunt... Sa revin la rolul anticariatului. Pasionatii de frumos, cei care vor sa pipaie literele si cuvintele nu vor disparea niciodata. Desigur vor fi mai putini. Dar cat voi trai voi incerca sa intermediez aceasta intalnire cu vechimea.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

ALIN 21  | #9844
dl Grumazescu este si un mare iubitor de animale nedorite de nimeni; bravo dumnealui!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1342 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019719 (s)

loading...