News Flash:

La umbra strivitoarei eruditii

19 Februarie 2009
733 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandru DOBRESCU
Experienta m-a invatat sa am indoieli fata de lucrarile ce afiseaza o eruditie in exces, de tip Hasdeu sau Iorga. Nu ca n-ar mai exista in zilele noastre persoane in stare sa acumuleze baragane de cunostinte intr-un domeniu sau intr-altul.

Dar, pe masura departarii de pozitivismul veacului al XIX-lea, savantii veritabili au prins a-si selecta cu o tot mai mare grija trimiterile, multumindu-se cu acelea absolut trebuitoare. Asa ca, atunci cand se intampla sa deschid vreun op contemporan, unde subsolurile intrec in dimensiuni textele de deasupra lor, ajungand sa documenteze nu doar afirmatii ce se cer neaparat sprijinite cu referinte, pentru ca ies din obisnuit, insa si banalitati strigatoare la cer, simt cum se trezeste in mine demonul circumspectiei si-mi da ghes sa caut pricinile nemarturisite ale coplesitoarei eruditii. Care sunt, de obicei, doua.
Una ar fi inaptitudinea de a formula pe cont propriu macar o propozitie simpla. Ca urmare, eruditul in chestie isi compune discursul alaturand propozitiile altora: una dintr-un francez trecut demult in nemurire, urmatoarea dintr-un englez aflat la o varsta respectabila, a treia dintr-un american de ultima generatie. Se intelege ca nici francezul, nici englezul, nici chiar americanul nu sunt fietecine, ci personaje cat de cat notorii, cu urme mai mult ori mai putin adanci in istoria respectivei discipline. Obligandu-i sa stea unul langa celalalt, eruditul nostru are impresia ca a comis o sinteza a domeniului, nebagand de seama ca afirmatiile trecute in seama lor - simple truisme - departe de a-i onora, le pun la serioasa indoiala insasi bruma de originalitate care-i facuse celebri. Caci, uitam sa adaug, distinsului erudit ii mai lipseste si puterea de a deosebi esentialul de umplutura, deficit compensat prin exactitatea fara abateri a notelor de subsol.
Cealalta cauza este, de fapt, o ambitie: aceea de a trece in ochii contemporanilor, daca se poate si ai urmasilor, altfel decat este. Cu toate ca deprinderile si imprejurarile nu i-au permis accesul la o sumedenie de carti renumite, eruditul de ocazie nu are nici o retinere sa le pomeneasca. Si nu in treacat, ci de parca le-ar fi citit din scoarta in scoarta si ar fi reflectat indelung asupra-le. Mai plini de imaginatie, unii isi iau libertatea de a glosa pe marginea lor, cel mai adesea sarcastic, imputandu-le cu un aplomb demn de cunoscuta "Bibliografie generala" a lui Mircea Horia Simionescu defecte si slabiciuni greu de trecut cu vederea. Culmea e ca, luata la bani marunti, o asemenea eruditie, critica fara menajamente, se dovedeste in cele din urma "imprumutata" pe de-a-ntregul din scrieri absolut stimabile, ce nu-si propun decat sa dea seama de starea disciplinei la un moment dat. Sunt legiuni de carti al caror unic rost e sa ne impresioneze prin vastitatea cunostintelor autorului. Cine si-ar fi imaginat insa ca dorinta de a epata prin eruditie face demult ravagii si in poezie? Are Cezar Bolliac un poem, "La Ion Voinescu II", unde deplange in multe versuri nepasarea societatii fata de creatori, producand sumedenie de exemple de artisti care au trait in crunta mizerie. Iar detaliile biografice si literare furnizate acolo sunt atat de precise, incat un G. Calinescu era convins ca revolutionarul nostru poet le cunostea in amanunt nu doar operele, dar si biografiile. "Dar ce n-a citit Bolliac? - exclama el in "Istoria literaturii..." - E o biblioteca universala a lui Eliade intrupata." Din motive de spatiu, nu pot reproduce intregul pasaj din poema lui Bolliac, insa cateva versuri merita totusi citate: "Milton iar, fara vedere, il priveam cand a vandut / Pentru zece livre-sterling ast colos: Raiul pierdut; / S-un librar cruntat in ganduri il vedeam cand numara / Foile nemuritoare, spre a nu se insela. / Camoëns, gol in spitaluri, vedeam bolnav ca zacea, / Primind mila de la orbul ce pentru poet cersea; / S-acest nobil rob, dar tanar, langa patul sau lipit, / Sta ca canele ce geme lang-al sau stapan iubit. / Si Cervantes iar, in lipsa, stand p-un pat de lemn mai gol, / Intinzand o mana slaba catre-un rece espaniol;" etc. Atata doar ca elogiul calinescian i s-ar fi cuvenit mai degraba lui Alfred de Vigny, autorul "romanului" "Stello" (1832), de unde conasionalul nostru a tradus constiincios - precum s-a dovedit mai incoace - un fragment din capitolul XXXVIII, "Le ciel d'Homère": "Milton aveugle, jetant à son libraire un Paradis perdu pour dix livres sterling; - Camoëns recevant l'aumône à l'hopital des mains de ce sublime esclave qui mendiait pour lui, sans le quitter; Cervantès tendant la main de son lit de misère et de mort" etc.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

888 viz    0 com
716 viz    0 com
1609 viz    3 com
900 viz    0 com
1221 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1767 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018631 (s)

loading...