News Flash:

La un pas de epidemie de diaree

2 August 2007
2877 Vizualizari | 0 Comentarii
• Zeci de copii sunt internati la Spitalul Sf. Maria cu diaree acuta, Clinica de gastroenterologie fiind supraaglomerata din cauza numarului mare de copii diagnosticati cu aceasta boala • Medicii pediatri afirma ca acest episod este un efect negativ al perioadei caniculare, al prepararii deficitare a hranei copilului, depozitarii necorespunzatoare a alimentelor, dar si al igienei precare


Clinica de gastroenterologie din cadrul Spitalului Sf. Maria este supraaglomerata din cauza numarului mare de copii cu gastroenterita acuta, boala care se poate inregistra ca un efect secundar al perioadei caniculare. Dupa cum afirma medicii pediatri, un procent de aproximativ 50 la suta din totalul copiilor internati in clinica sufera de aceasta boala. Conform celor declarate de dr. Smaranda Diaconescu, o parte dintre copii au ajuns la spital cu varsaturi si apoi scaune diareice, iar la ceilalti boala a debutat cu diaree acuta. Copiii au varste cuprinse intre 1 si 4 ani si sunt atat din mediul rural, cat si urban. Unele dintre cauzele care duc la aparitia gastroenteritelor acute sunt modul deficitar de preparare a hranei copilului, depozitarea necorespunzatoare a alimentelor, dar si igiena precara, mai ales in perioada de vara.

Dupa cum a afirmat dr. Smaranda Diaconescu, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul cazurilor diagnosticate cu aceasta boala este mai mare. Este adevarat ca in vara anului trecut nu a existat o perioada mare cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius la umbra. "Sunt foarte multi copii cu gastroenterite acute. Putem afirma ca este un episod de gastroenterita inregistrat dupa acea perioada caniculara. Cei mai multi copii au varsta cuprinsa intre 1 si 4 ani. Clinica este foarte aglomerata fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand aveam mult mai putine cazuri cu gastroenterite. La unii copii, boala a debutat cu diaree, iar la altii intai cu varsaturi si apoi scaune diareice. Copilul se deshidrateaza foarte repede pe fondul acestei boli si de aceea mama trebuie sa se prezinte la medic cu copilul imediat dupa ce apar primele simptome. Netratata la timp, boala se agraveaza si starea de sanatate a copilului devine din ce in ce mai acuta", a declarat dr. Smaranda Diaconescu. Aceasta a tinut sa precizeze ca un astfel de episod se va inregistra si dupa perioada de canicula care se anunta in a doua decada a lunii august. Astfel de cazuri se inregistreaza zilnic la Spitalul Sf. Maria si unii copii au necesitat transfer si la Spitalul de Boli Infectioase.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2743 (s) | 22 queries | Mysql time :0.129661 (s)

loading...