News Flash:

La un pas de moarte din cauza unui fierastrau defect

2 Octombrie 2005
610 Vizualizari | 0 Comentarii
Din cauza unui fierastrau defect, un barbat in varsta de 35 de ani din comuna ieseana Tibanesti fost transportat de urgenta, cu elicopterul SMURD, la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iasi. Lama fierastraului circular cu care Nicu Potop taia lemne s-a desprins in timp ce era in functiune si i-a provocat rani grave pe piept si in zona gatului. In momentul in care barbatul a ajuns la UPU se afla in soc hemoragic: din cauza taieturilor adanci provocate de lama aparatului, acesta a pierdut o cantitate importanta de sange. In urma investigatiilor medicale, medicii de garda au constat ca barbatul din comuna ieseana a suferit multiple plagi pe gat si pe piept, dar ca afectiunea care a necesitat interventiei chirurgicala de urgenta a fost o sectiune grava a muschiului pectoral, adica muschiul de pe piept a fost sfasiat practic de lama fierastraului. Dr. Diana Cimpoesu, purtator de cuvant al Spitalului Sf. Spiridon, a declarat ca Nicu Potop a necesitat o interventie chirurgicala, dar ca dupa efectuarea acesteia nu au fost inregistrate complicatii. "Barbatul prezenta o plaga submaxilara drepta si, de asemenea, o plaga toracica dreapta cu o sectiune de muschi. In momentul in care acesta ajuns la UPU dupa ce a fost transportat cu elicopterul SMURD, se afla in soc hemoragic, prezentand o sangerare importanta. A suferit o interventie chirurgicala de urgenta si la ora actuala se afla sub supraveghere medicala in Clinica a 3-a Chirurgie. Barbatul a avut cu adevarat noroc, pentru ca taietura a fost in plan vertical pentru ca, in cazul in care acesta ar fi fost pe plan orizontal, atunci ar fi fost posibil ca starea sa sa fie mult mai grava, deoarece ar fi putut sa-i atinga venele mari de la gat sau sa-i provoace o plaga pulmonara", a declarat dr. Diana Cimpoesu.
Diana LITе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1838 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018370 (s)

loading...