News Flash:

La un pas de o criza de sange

2 Februarie 2006
679 Vizualizari | 0 Comentarii
•Numai Spitalul Sfantul Spiridon solicita in fiecare zi aproximativ 50 litri de sange

In prezent, Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Iasi nu reuseste sa asigure nici macar jumatate din cererea de sange venita zilnic din partea spitalelor. Astfel, in conditiile in care in fiecare zi la CTS se prezinta in medie 50 de donatori, iar numai pentru un litru de sange este necesara colectarea de sange de la doua persoane, personalul medical din aceasta unitate sanitara obtine numai 25-30 litri zilnic. Tinand cont de faptul ca numai Spitalul Sfantul Spiridon solicita in fiecare zi aproximativ 50 litri de sange, CTS abia poate sa acopere jumatate din cererea acestui spital. De asemenea, stocurile de sange formate in perioada sarbatorilor, cand numarul donatorilor a crescut considerabil, sunt pe terminate. O criza de sange ar putea fi posibila, in cazul in care numarul donatorilor ar scadea si mai mult. De fapt, potrivit medicului Daniela Ilcenco, acest lucru ar putea fi posibil in urmatoarea perioada daca temperaturilor atmosferice vor scadea. "Avem noroc ca cererea venita din partea spitalelor nu este intotdeauna cea exacta. Spitalele cer mai mult sange pentru a putea sa-si faca rezerve, luand o masura de siguranta. Cererea venita de la Spitalul Sfantul Spiridon este cea mai mare, avand in vedere ca exista clinicile de chirurgie unde se efectueaza numeroase operatii, clinica de hematologie, unde sunt internati pacientii bolnavi de leucemie care depind de altfel de transfuzii, plus clinicile medicale unde sunt inregistrate hemoragiile digestive care necesita de asemenea transfuzii. Sa nu mai vorbim de Spitalul Sfanta Maria, unde, la fel, exista clinica de hematologie pediatrica, maternitatile, Spitalul I. C. Parhon, unde numai pentru un transplant renal trebuie 4-5 litri de sange si Spitalul de Urgente", a declarat medicul Daniela Ilcenco. In ceea ce priveste cantitatea de sange necesara spitalelor, aceasta a crescut si din cauza ca in unele dintre respectivele unitati sanitare sunt acordate ingrijiri medicale si pacientilor din alte judete ale tarii.
Diana LITе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2148 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018715 (s)

loading...