News Flash:

Legat burduf cu o sarma si dat pe mana Politiei

13 Februarie 2003
2102 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un tanar din Iasi a primit o mama de bataie dupa ce a furat o geaca din garajul unor cetateni •Dupa ce a fost legat cu o sarma, a fost predat politistilor

Politistii Sectiei 4 l-au retinut luni pe Constantin Bogdanel Melnic, in varsta de 21 de ani, din Iasi, dupa ce acesta a fost predat oamenilor legii, legat fedeles cu o sarma, de catre proprietarii unei vile. In data de 10 februarie 2003, Bogdanel Melnic si-a dat intalnire cu un cetatean din comuna Holboca in statia Doi Baieti din Tatarasi. Cei doi au stabilit ca tanarul sa presteze, contra unor sume de bani, servicii la gospodaria persoanei din Holboca. Melnic a asteptat insa inutil, partenerul de afaceri neonorandu-si promisiunea de a veni la intalnire. Hotarat sa nu meraga acasa cu buzunarele goale, tanarul a ajutat mai multi ieseni sa curete zapada din diferite zone contra cost. In aceeasi zi, Melnic a ajuns pe strada Fantanilor nr. 8C si a trecut prin dreptul unei vile. Observand ca poarta era deschisa, acesta a intrat mai intai in curte si apoi in garaj. A strigat, dar nimeni nu i-a raspuns, motiv pentru care a luat o geaca in valoare de 2,5 milioane lei, crezand ca nimeni nu mai are nevoie de aceasta. In timp ce iesea, a fost surprins de Silviu Prochipiuc si de tatal acestuia, care l-au luat la bataie suparati ca si-a permis sa intre fara voia nimanui si sa fure articolul vestimentar. Scapand din mainile acestora, Melnic a fugit cat l-au tinut puterile. Silviu si tatal sau au observat la un moment dat ca din garaj lipsea si un telefon mobil, motiv pentru care au pornit in urmarirea hotului. Dupa un timp de cautari, l-au gasit pe Melnic prin imprejurimi, l-au inhatat si l-au dus la imobilul din strada Fantanilor, unde l-au batut iar. Considerand ca tratamentul aplicat a fost de ajuns, cei doi l-au legat pe hot cu o sarma si l-au predat politistilor. (M.H.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1530 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018553 (s)

loading...