News Flash:

Libera circulatie a muncitorilor romani este interzisa in 11 state europene

9 Ianuarie 2009
1059 Vizualizari | 1 Comentarii
Vladimir Spidla
Comisarul european pentru Afaceri Sociale, Vladimir Spidla, a salutat ieri decizia unor tari membre UE de a ridica restrictiile pe piata muncii pentru romani si bulgari, pentru care prima faza a perioadei de tranzitie s-a incheiat la 31 decembrie, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

"Salut faptul ca mai multe tari membre au decis sa elimine restrictiile de pe piata muncii pentru muncitorii bulgari si romani. Continui sa incurajez statele membre, care au impus restrictii, sa le elimine cat mai curand posibil: este relevant din punct de vedere economic", a declarat comisarul european pentru Munca, Afaceri Sociale si Egalitate de Sanse, Vladimir Spidla.

"Criza economica nu reprezinta o motivatie pentru a pastra restrictiile. Libera circulatie a fortei de munca se reglementeaza singura si determina o nevoie mai mare de flexibilitate in ambele directii: muncitorii se duc unde exista cerere de munca, nu pentru a fi someri in alta tara", a adaugat comisarul. Primul stadiu al perioadei de tranzitie privind libera circulatie a muncitorilor romani si bulgari a luat sfarsit la 31 decembrie 2008. Pana la aceasta data, cetatenii bulgari si romani puteau munci in zece tari membre din comunitate, in vreme ce celelalte 15 tari membre au impus restrictii asupra liberei circulatii, solicitand adesea un permis de munca. Tarile din grupul UE-25 care intentionau sa continue aplicarea restrictiilor si in a doua perioada de tranzitie trebuiau sa anunte Comisia Europeana inainte de 1 ianuarie 2009. Un numar de 11 tari membre UE au anuntat CE in privinta deciziei lor de a continua, dupa 1 ianuarie, aplicarea legislatiei nationale privind accesul la piata muncii. Patru tari membre, Grecia, Spania, Ungaria si Portugalia, care au restrictionat anterior accesul muncitorilor romani si bulgari pe piata muncii, au decis sa le elimine si sa aplice legislatia europeana privind libera circulatie a muncitorilor.

Cetatenii din Romania si Bulgaria pot circula liber pe piata muncii din 14 tari membre ale UE. Danemarca, tara care a impus recent anumite restrictii, a anuntat ca intentioneaza de la 1 mai 2009 sa elimine restrictiile pentru muncitorii romani si bulgari. Toate tarile membre care continua sa restrictioneze accesul pe piata muncii prin aplicarea legislatiei nationale pot elimina, in cadrul celui de-al doilea stadiu, aceste restrictii. Toate masurile de limitare a accesului romanilor si a bulgarilor pe piata muncii trebuie eliminate pana la 31 decembrie 2013, cand libera circulatie a muncitorilor se va aplica in toate cele 27 de tari membre UE.

Tarile in care restrictiile se mentin sunt: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Franta, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria si Marea Britanie. In urmatoarele state, libera circulatie a muncitorilor romani si bulgari a intrat in vigoare: Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda si Suedia.

comisia europeana
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Ovidiu  | #52939
Rugam Domnul Vladimir Spidla sa ia invatatura de la alte state si sa ne rezolve sa plecam in tarile mai dezvoltate nu cehia polonia ungaria si altele .
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018664 (s)

loading...