News Flash:

Libertatea unui arestat depinde de cheia dulapului unde este incuiat dosarul anchetei

4 Decembrie 2005
1244 Vizualizari | 0 Comentarii
•Vasile Rodideal a formulat prin avocatul sau o cerere de revocare a masurii de arest preventiv •Ieri, procurorii au cerut amanarea pentru a doua oara a judecarii dosarului, ceea ce, potrivit avocatilor, contravine drepturilor cetatenesti prevazute de Constitutie •Procurorii au venit cu o explicatie copilareasca conform careia dosarul ar fi fost incuiat intr-un dulap iar procurorul care are cheia este plecat din localitate •"Am invocat faptul ca toate actele ce au fost prezentate instantei de judecata de catre procurori sunt nule pentru ca au fost obtinute in afara cadrului legal si au stat la baza arestarii preventive", a declarat avocatul Ionel Nechita

Vasile Rodideal, basarabeanul care este acuzat de procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) de planuirea unui atentat in care era vizat controversatul afacerist iesean Tiberiu Francisc Cristodorescu, incearca din rasputeri sa iasa din spatele gratiilor. Dupa ce atat judecatorii de la Tribunalul Iasi, cat si cei de la Curtea de Apel au dispus arestarea preventiva a lui Vasile Rodideal si a asociatului sau Dumitru Chetreanu, avocatul Ionel Nechita a apelat la o solutie exceptionala, si anume revocarea arestarii preventive. Cu toate ca ieri s-a desfasurat al doilea termen de judecata in acest dosar de revocare a arestarii preventive, procurorii DIICOT au cerut din nou amanarea judecarii pe motiv ca dosarul ar fi incuiat intr-un dulap si nu poate fi scos de acolo decat de procurorul care instrumenteza cazul. In aceste conditii, conducerea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi a trimis un fax la Tribunalul Iasi prin care arata ca procurorul este plecat din localitate. "Am avut marea surprindere sa constatam ca organele de ancheta, respectiv procurorii DIICOT, au cerut amanarea pentru a doua oara a dosarului pe motiv ca nu au putut trimite dosarul, sfidand astfel in mod grosolan instanta de judecata. Dupa trei sferturi de ora de cand ar fi trebuit sa inceapa judecarea dosarului, procurorii au trimis un fax la Tribunal si astfel au rezolvat toata problema", a declarat avocatul Ionel Nechita, de la firma de avocatura Gheorghiu & Nechita. Prin urmare, avocatii reclama o incalcare a drepturilor prevazute de Constitutia Romaniei in legatura cu liberul acces la justitie al fiecarui cetatean. Avocatii sustin ca masura de arest preventiv nu a fost legala si trebuie desfiintata. "Am invocat faptul ca toate actele ce au fost prezentate instantei de judecata de catre procurori sunt nule pentru ca au fost obtinute in afara cadrului legal si tocmai acestea au stat la baza arestarii preventive", a mai subliniat avocatul Ionel Nechita. Conform datelor oferite de anchetatori, Vasile Rodideal si Dumitru Chetreanu ar fi pus la cale un atentat in municipiul Iasi, care l-ar fi vizat pe Tiberiu Francisc Cristodorescu. Acesta din urma a sesizat procurorii, declarand ca a fost amenintat de cei doi cu moartea. In urma controalelor si perchezitiilor facute de oamenii legii, au fost descoperite 48 de cartuse, insa nu s-a putut demonstra in ce scop urmau sa fie folosite acestea. Mai mult, nu s-a gasit nici o arma cu care cei doi ar fi incercat sa-l asasineze pe Cristodorescu.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1669 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018986 (s)

loading...