News Flash:

Liderii medicilor rezidenti si stagiari din Iasi au fost luati in vizorul Politiei

23 Iunie 2000
1094 Vizualizari | 0 Comentarii
Medicii rezidenti si stagiari din Iasi au protestat, ieri, din nou pe strazile Iasului, blocand circulatia rutiera pe doua bulevarde. Ei au plecat de la sediul Directiei de Sanatate Publica spre Centrul Cultural Francez si cel german unde au inaintat cate un memoriu. Medicii spera ca in acest fel protestele lor sa ajunga la cele doua ambasade, "pentru a cunoaste si opinia internationala ceea ce se intampla la noi", dupa cum a declarat liderul rezidentilor, doctorul Claudiu Zara. Desi aveau de gand sa se intoarca la Directia de Sanatate Publica, mergand pe o banda a bulevardului Copou, langa Universitatea "Al. I. Cuza" medicii s-au trezit fata in fata cu seful Politiei Municipale colonelul Gheorghe Grigoriu. "Acesta era revoltat, deoarece am tulburat linistea si ordinea publica", a mai spus Claudiu Zara. Spiritele s-au incins si mai mult in randul protestatarilor, care si-au continuat drumul, tot pe strada, insa pana la Primarie si nu pana la sediul Directiei de Sanatate Publica, asa cum programasera. Aici au avut o intalnire cu primarul Constantin Simirad care le-a promis protestatarilor ca ii va sustine dar numai in conditiile in care actiunile lor se vor desfasura legal. Intrebat daca ii va sanctiona pe liderii medicilor rezidenti si stagiari din cauza actiunilor spontane ale medicilor, colonelul Grigoriu a spus ca "deocamdata, facem verificari sa vedem daca acestea au fost legale sau nu, insa pana acum nu am aplicat nici o sanctiune". Liderii medicilor au dat declaratii politistilor, prin care au aratat ca protestele nu au fost organizate, ci declansate spontan, la dorinta colegilor.
Luni, medicii rezidenti si stagiari vor iesi din nou in strada, de aceasta data intr-un miting organizat legal, apoi in zilele urmatoare va fi declansata greva generala.
Cristina HURDUBAIA
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1899 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020799 (s)

loading...