News Flash:

Liderii UE nu vor lua o decizie saptamana viitoare pentru sprijinirea Greciei

15 Martie 2010
494 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrii de Finante din zona euro nu vor lua, saptamana viitoare, o decizie privind acordarea de sprijin financiar Greciei, considera ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde. "Sunt sigura ca nu va fi luata o decizie, întrucat este prematur", a spus Lagarde într-o întalnire cu presa la Lycee Francais din New York.
Ministrii de Finante din cele 16 state care folosesc moneda unica se vor reuni luni, la Bruxelles, în cadrul Eurogroup, pentru a discuta despre criza datoriilor din Grecia si progresele acestei tari în aplicarea masurilor de austeritate necesare pentru recastigarea încrederii pietelor. Lagarde a aratat ca Grecia a "facut progrese enorme", cu masurile întreprinse pentru rezolarea crizei bugetare. Ea a declarat, vineri, pentru Wall Street Journal, ca eforturile Greciei de stabilizare a finantelor au exclus pana în prezent necesitatea unui sprijin financiar din partea Uniunii Europene. O sursa europeana a declarat pentru Reuters ca este probabil ca ministrii de finante din zona euro sa puna la punct, luni, principiile si parametrii ajutorului financiar pentru Grecia, daca va fi solicitat, dar sumele vor fi stabilite atunci cand autoritatile de la Atena vor solicita sprijin. Publicatia britanica Guardian a relatat ca ajutorul UE pentru Grecia ar putea ajunge la 25 miliarde de euro. Necesarul de împrumut al Greciei, în 2010, este de 53,2 miliarde de euro.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2011 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016822 (s)

loading...