News Flash:

Liliana Ciuches a luat SIDA fie de la Iasi, fie din Constanta

23 Iunie 1999
811 Vizualizari | 0 Comentarii
Cazul Lilianei Ciuches, copila de 9 ani, din Saveni - com. Gropnita, bolnava de SIDA, ne-a fost clarificat ieri, de asistentele de la dispensarul medical din comuna si de bunica fetei. Dupa toate aparentele, ea nu avea prea multe sanse de a se contamina cu virusul HIV la dispensarul local. "Fetita nu a mai primit tratamente de cind sint eu la dispensar, de trei ani de zile. Nu avea, insa, cum sa ia virusul HIV de aici, pentru ca din 1990 la dispensarul din comuna nu se mai folosesc seringi de sticla, ci numai din cele de unica folosinta. Din cite stiu eu, in primii ani de viata, Liliana Ciuches a stat internata la Spitalul de Copii de la Iasi, dar si la Constanta. Cred ca de acolo ar fi putut contracta virusul. Acum stiu ca este dusa cu mama sa la clinica xdr. Cluneta, pentru ca fetita are si contact de tuberculoza. In ce priveste tratamentul impotriva SIDA, nu a facut asa ceva la noi, poate la Iasi", ne-a explicat asistenta Elena Aprodu, de la Dispensarul din comuna Gropnita. Maria Ciuches, bunica fetei din partea tatalui, a confirmat, la rindul sau, versiunea celor de la dispensar, in lipsa nurorii sale, plecata, intr-adevar, la Iasi: "Fata a stat prin spitale la Iasi si la Constanta, nu cred ca a luat de la noi de la dispensar boala. Dar deocamdata nu ne plingem. E bine, merge pe picioarele ei, este rumena si nu se simte cu nimic ca ar fi atit de grav bolnava", a afirmat Maria Ciuches.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2306 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025293 (s)