News Flash:

Lipsa vitaminei D mareste riscurile mortalitatii

25 Iunie 2008
726 Vizualizari | 0 Comentarii
Nivelurile insuficiente de vitamina D sunt asociate cu riscuri mai mari de mortalitate, mai ales in randul persoanelor care sufera de maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu publicat in Archives of Internal Medicine si preluat de France Press. La studiu, care a inceput in 1997, au participat 3.258 de pacienti cu varsta medie de 62 de ani si a fost coordonat de profesorul Harald Dobnig, de la Universitatea din Graz, Austria. In timpul celor opt ani de monitorizare, 737 de pacienti (22,6 la suta) au decedat.

Dintre acestia, 463 (62,8 la suta) sufereau de maladii cardiovasculare. Potrivit specialistilor, 307 dintre voluntarii care au decedat aveau in organism cel mai scazut nivel de vitamina D. Specialistii nu au reusit inca sa stabileasca modul in care aceasta vitamina contribuie la agravarea maladiilor cardiace sau la deces survenit din alte cauze. Un studiu realizat de profesorii de la Universitatea Harvard, din SUA, a stabilit o asociere intre frecventa crizelor cardiace si un nivel scazut de vitamina D in organism. Studii precedente au mai stabilit o asociere intre un nivel scazut de vitamina D in organism si diabet, obezitate si hipertensiune arteriala. Totodata, deficitul de vitamina D a fost asociat cu mai multe tipuri de cancer. Potrivit studiilor, cel putin 50 la suta dintre adultii peste 50 de ani sufera de un deficit de vitamina D. Principala sursa de vitamina D o constituie expunerea zilnica la soare, timp de 10 - 15 minute, pielea putand astfel fabrica elementul cu ajutorul razelor ultraviolete. Principalele surse alimentare sunt speciile de peste gras, 85 de grame de ton contin 200 de unitati internationale de vitamina D. Institutul American de Medicina recomanda o doza zilnica de 200 de unitati de vitamina D pentru copii si adulti pana in 50 de ani, iar pentru persoanele peste 50 de ani intre 400 si 600 de unitati. Unii specialisti sunt de parere ca aceste cantitati sunt insuficiente si recomanda suplimentele alimentare, insa abuzul poate fi periculos.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1666 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017651 (s)

loading...