News Flash:

Literatura interbelica

8 Martie 1999
756 Vizualizari | 0 Comentarii
•La inceputul anilor '90, lumea culturala romaneasca descoperea "trairismul" interbelic, corul editurilor interpretind - pe mai multe voci, cu inegal succes - despletitele "partituri" ale lui Nae Ionescu, Ernest Bernea, Emil Cioran, Mircea Eliade, Jeni Acterian, Mircea Vulcanescu, Dan Botta, Vasile Bancila etc. Tomuri dupa tomuri se succedau si, editate sau reeditate, cartile interbelicilor isi faceau un tot mai incapator loc in racoroasele rafturi, proaspat lacuite, ale constiintei tinerilor. Incepuse sa se infiripe o lectura empatica, o lectura regeneranta, saminta de noi candori. Si avinturi.

Si aceasta pentru ca "existentialismul" romanesc de anii '20-'30 nu este o gratuita si dibace jonglerie estetica, ci e literatura care aseaza "persoana" pe arteziana unei spumegoase perpendiculare suite de la pamint la stele, pe o verticala a demnitatii conditiei umane. Demnitate ce obliga la vitalismul luptei tarmuite, dupa "sorti", de victoria larga, marinimoasa ca filfiirea unei hlamide imperiale, sau de tragismul cavaleresc al infringerii celor "fara de frica ori prihana".

Aceasta este reactionara paradigma interbelica: un miez estetic cu irizari de cavalcada in amurg, un eroism crestin.

Initiata ca o afacere, dezgroparea "interbelicilor" incepea sa devina riscanta pentru diriguitorii culturii romane (editori, critici, culturnici, scolastici) care se vedeau izgoniti de pe gaunoasele lor socluri de chiar umbrele pe care pretindeau sa le manipuleze. Generatia tinara prinsese (in anii '90-'95) a se imbraca in armurile unor crezuri mult mai puternice decit subredele ghioage mercantile cu care ii amenintau "parintii". Romania risca sa apuce pe drumul jertfelniciei rodnice.

Si atunci s-au "inchis robinetele". S-a mai redus tirajul unor reviste, altele chiar au disparut, raminind doar cele de maxima "corectitudine politica". O editura de prestigiu si-a reincarnat colectia "Elita interbelica" in "Dreapta europeana", s-a lansat pe piata, cu mare zarva cosmopolita, nevroticul ideal al celei de- "a treia Europe" si, in loc de "Nae" ori "Tutea", din vitrine, ne zimbesc crispat spilcuitele tomuri despre "societatea civila". In rest, verbozitate "surrealista" si "analisti politici".

Astfel s-a rupt logodna spiritului romanesc cu Absolutul crestin. A doua oara. "Formula" national-crestina nu a fost lasata sa coboare din virtual in real, sa dea tot ce poate: sa se intrupeze, depasind stadiul arheologiei livresti. A fost retezata de doua ori, dar nu a putut fi smulsa din radacina. Iata ce ma face sa cred ca va veni vremea cind actualul "establishment" cultural va da socoteala de inconsistenta ideologica si putreziciunea morala ce fac, in Romania, sub cer de primavara, sa prinda floarea cearcan si sa infloreasca, untos, viermii.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1755 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015591 (s)