News Flash:

Litigiile de munca din judet vor fi judecate numai la Iasi

22 Mai 2001
889 Vizualizari | 0 Comentarii
Potrivit noilor modificari aduse Codului de Procedura Civila, intrate in vigoare de la inceputul acestei luni, solutionarea litigiilor de munca a intrat in competenta Tribunalelor Judetene, urmand ca toate cererile de acest fel sa fie inaintate instantelor respective. La nivelul judetului Iasi, actiunile in justitie pentru rezolvarea litigiilor de munca nu vor mai fi facute la judecatoriile locale - Pascani, Hirlau, Raducaneni - ci numai la Tribunalul Iasi.
Amintim ca Tribunalul Muncii a luat fiinta la sfarsitul lunii iunie a anului trecut, cu scopul de a solutiona mai rapid conflictele ivite intre salariati si patronate. Completele de judecata sunt formate dintr-un judecator si doi asistenti judiciari, unul din partea patronatului si celalalt din partea sindicatelor, sentintele in litigiile de munca fiind pronuntate dupa deliberari care au loc in aceasta formula. Conform noilor reglementari, litigiile aflate deja pe rol vor fi solutionate de catre judecatori, insa noile cereri vor fi adresate numai Tribunalului, care pana acum functiona ca instanta de recurs in astfel de cauze. Totodata, recursurile vor fi inaintate Curtii de Apel, care are in subordine si instantele din judetul Vaslui. Modificarile survenite vor mari considerabil volumul de lucru al Tribunalului Iasi, instanta si asa supraaglomerata de dosare. Un alt inconvenient ar fi acela ca salariatii care vor sa-si actioneze patronatele in justitie nu vor mai avea posibilitatea de a se adresa judecatoriilor care functioneaza pe aria de domiciliu, acestia fiind obligati sa faca drumuri la Iasi. (D.I.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1625 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012909 (s)

loading...