News Flash:

Locuitorii unui cartier iesean traiesc ca in mahalaua lui Caragiale

21 Octombrie 2001
1519 Vizualizari | 0 Comentarii
Izolati de lume

Peste 30 de familii locuiesc in asa-zisul cartierul Munteni, din municipiul Iasi •In zona nu exista apa curenta, telefon, gaz metan, medic, scoala sau biserica •Pentru a cumpara o paine, oamenii sunt nevoiti sa mearga pe jos 12 km, pana la Facultatea de Agronomie •Cand ploua, pentru a ajunge la strada principala, iesenii din Munteni inoata prin noroi

Este impropriu sa denumesti "cartier" zona Munteni, aflata la marginea orasului, mai sus de Institutul Agronomic. Cele peste 30 de familii care locuiesc aici sunt total izolate de restul lumii. In cartier nu exista decat curent electric, restul fiind de domeniul fantasticului pentru locuitorii de aici. Nu a existat niciodata telefon, gaz metan, apa curenta, farmacie, magazin, medic sau preot. Dar, sa nu uitam ca, totusi, acest cartier face parte din municipiul Iasi. Este o rusine pentru edilii orasului nostru sa numeasca zona Munteni cartier. Pentru a cumpara o paine, locuitorii sunt obligati sa parcurga pe jos distanta de 12 kilometri (dus - intors), pana la Facultatea de Agronomie, aici fiind cea mai apropiata alimentara. Tot de aici locuitorii de pe strada Viticultori (singura din cartier) isi fac toate cumparaturile. Drumul, daca poate fi numit asa, arata mai rau decat in cel mai indepartat catun din judet. Nu exista ciob de piatra, iar gropile sunt din 50 in 50 de metri. Dumitru Placinta locuieste in cartierul Munteni de 50 de ani. Cand ploua nu poate iesi din casa fara cizme de cauciuc. "La noi este jale. Niciodata nu a venit cineva sa ne intrebe daca mai traim sau daca avem nevoie de ceva. Daca ploua, ne incaltam cu cizme de cauciuc, punem pantofii de strada in sacosa si strabatem prin namol 2,5 kilometri pana la strada principala. Altfel nu poti circula pe drum. Glodul este pana la genunchi, deoarece avem un drum desfundat, fara pic de piatra. Iarna, cand sunt nameti, pui lopatica in sacosa si pana la strada trebuie sa faci partie ca sa poti iesi din cartier", ne-a declarat Dumitru Placinta.
Tot din cauza drumului impracticabil, ambulanta ajunge doar pana la Aroma Viilor, aflata la circa un kilometru de marginea cartierului. Bolnavii sunt carati pe targa pana la autosanitara. Asta in cazul in care gasesti un telefon pentru a anunta Serviciul de Ambulanta. De fapt, singurul telefon se afla la o distanta de un kilometru, undeva la o statiune viticola din zona. Aici trebuie sa primesti acordul portarului pentru a da un telefon. Daca, Doamne fereste, se intampla sa nu gasesti portarul, bolnavul poate muri in voia cea buna. Din declaratiile localnicilor, abia acum se incearca introducerea telefoniei in cartierul Munteni. Din lipsa unui medic, sotii Ungureanu, ambii trecuti binisor de varsta de 65 de ani si bolnavi, sunt nevoiti sa plateasca 300.000 de lei lunar, costul transportului unei rude din cartierul Tatarasi, care vine si le face injectii. Alti locuitori merg pana la magazinul Super Copou, unde exista un cabinet medical.

Noaptea, cartierul este cufundat in bezna

Din lipsa gazului metan, chiar daca aceasta conducta se afla cam la 100 de metri distanta (la crama fostului IAS Copou), oamenii sunt nevoiti sa-si cumpere lemne pentru a se incalzi. Foarte multi cumpara combustibilul solid din comuna Ciurea. Pe timpul iernii, costul lemnelor pentru doua persoane ajunge la suma de patru milioane de lei. Foarte multi localnici ar fi de acord sa se racordeze la conducta de gaz metan, dar nimeni nu le-a propus acest lucru. "Am strange bani cum putem pentru a ne trage gaz metan. Avem conducta in spatele casei, dar nu stim cum sa procedam. Nu se mai intereseaza nimeni de soarta noastra. O sa murim ingropati in glod", ne-a declarat Vasile Vizitiu.
Pentru familiile care au copii este un adevarat chin sa-i duci la gradinita sau la scoala. Deoarece in cartier nu a existat niciodata si nici nu exista o institutie de invatamant, copiii trebuie sa strabata pe jos zilnic cate sase kilometri (dus-intors), locul unde se afla cea mai apropiata scoala sau gradinita, adica in Tirgusorul Copou. "Nu am alta posibilitate si trebuie sa-i trimit la scoala. Ajung acasa asa de obositi, ca nici nu le mai vine sa invete carte. Cand ploua si este foarte frig nu pot sa-i trimit, deoarece imi este frica sa nu se imbolnaveasca", ne-a spus Maria Tescovina, mama a trei copii.
Noaptea, cartierul Munteni este cufundat in bezna, deoarece nu exista iluminat public. In schimb, ziua, toate becurile stalpilor aflati pe marginea drumului sunt aprinse. Nimeni nu-si poate explica acest lucru.
Biserica Podgoria Copou, aflata pe langa Casa memoriala "Mihail Sadoveanu" este singurul lacas de cult mai aproape de oamenii din cartierul Munteni. Tot pana aici sunt carati si mortii.

Plata impozitului se face la fel ca in zona rezidentiala

Pentru locuitorii cartierului Munteni din municipiul Iasi, plata impozitului pe casa si teren reprezinta un lucru cel putin ciudat. De exemplu, Georgeta Mocanu, care detine o suprafata de 2.700 metri patrati, un teren cu faneata aflat intr-o rapa, plateste un impozit de 14 milioane de lei. "Am ramas uimita cand am vazut cat trebuie sa platesc impozitul pentru acest teren pe care pasc vitele. De doi ani nu s-a putut plati impozitul pentru ca la Primaria municipiului nu se gasea terenul. Aici nu poti sa faci nimic, nici macar pentru constructie nu este bun, deoarece balteste de apa. Nu stiu cum au fost calculate impozitele. Este exagerat de mult 14 milioane de lei pentru un teren cu faneata. Si asa ne descurcam foarte greu in acest cartier. In zona au aparut alunecarile de teren, iar in fiecare an trebuie sa-mi renovez casa", ne-a declarat Georgeta Mocanu.
Dupa declaratiile locuitorilor, cartierul Munteni este incadrat la plata impozitului in zona C, adica la periferie. "Am un coleg care locuieste in cartierul Galata si plateste impozitul mai mic decat mine care locuiesc in cartierul Munteni. Macar in Galata exista apa curenta, gaz metan, ai toate facilitatile. Noi nu avem nici macar drum. Impozitul pe casa il platim cam la fel, 1,2 milioane de lei", ne-a declarat Vasile Onofrei. Pentru suprafata de 2.000 metri patrati, Dumitru Placinta are de platit suma de 12 milioane de lei. Nemultumiti de impozitele calculate, multi locuitori au facut sesizari la Directia Finantelor Publice Locale si asteapta sosirea unei comisii la fata locului din partea acestei institutii. Locuitorii cartierului Munteni s-au obisnuit deja cu ideea ca sunt parasiti la marginea orasului, iar nimeni nu vrea sa stie de existenta lor.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1853 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017738 (s)

loading...