News Flash:

Locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati

17 Mai 2005
1012 Vizualizari | 0 Comentarii
La Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi s-au adresat pana in acest moment 186 de persoane cu dizabilitati. Prin biroul special organizat de Agentie se acorda consiliere si mediere pentru toate persoanele cu dizabilitati. Acest centru, infiintat in aprilie, este al doilea de acest gen din tara. Prima discutie despre infiintare s-a facut pe 25 martie, cand au fost convocati la sediul agentiei reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Iasi, reprezentanti ai Directiei de Asistenta Sociala, dar si reprezentanti din partea angajatorilor. Pentru ca acest centru sa functioneze se fac zilnic reinnoiri ale bazei de date. O parte dintre persoanele cu dizabilitati care se aflau in evidenta AJOFM au fost contactate telefonic pentru a fi anuntate de posibilitatea unui loc de munca. Probleme au fost intalnite cand o parte dintre aceste persoane au fost anuntate de faptul ca la angajare pierd pana la jumatate din pensia acordata persoanelor cu dizabilitati. "Ne confruntam cu problema ca unii renunta sa se mai angajeze cand aud ca pierd 30-50 la suta din pensie. O alta problema este ca unii nu au certificat pentru handicap. Din totalul de 186 de persoane pe care le avem in evidenta numai 57 au certificat de handicap. Restul ori au numai restrictii pentru alte munci, ori sunt cu handicap de gradul doi si in acest caz nu ii putem ajuta. Oricum, si pe acestia din urma i-am luat in baza de date si le oferim consiliere si mediere", a declarat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM. Posturile care sunt scoase la concurs sunt in domeniul constructiilor, confectiilor, pentru dulgheri, masori, dar exista si posturi pentru persoanele cu studii superioare, cum ar fi posturi de ingineri in geodezie-cadastru sau inginer instalatii. Tot pentru a veni in sprijinul acestei categorii defavorizate, pe 17 iunie va fi organizata o bursa a locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati.
Dragos LICA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3011 (s) | 22 queries | Mysql time :0.122832 (s)

loading...