News Flash:

Lupta pentru ciolan blocheaza Pascaniul

8 Noiembrie 2010
611 Vizualizari | 0 Comentarii
Ioan Ionita
• De doua luni, luptele politice din Consiliul Local blocheaza orice proiect de hotarare • Din lupta dintre PSD si alianta alcatuita din PD-L si PNL, singurii care ies invinsi sunt pascanenii, care asista de doua luni la un spectacol ieftin oferit de trimisii lor in Consiliul Local

De doua luni municipiul Pascani este blocat si nici un proiect de hotarare nu mai poate fi dezbatut. Pascanenii asista la un spectacol ieftin al trimisilor lor in Consiliul Local, care se cearta pe comisii, pe postul de viceprimar, pe sfere de influente. Pe multi dintre consilieri nu-i mai intereseaza ca oamenii nu mai au ce manca, ca vine iarna si pascanenii vor ingheta de frig in case pentru ca nu au bani sa-si plateasca intretinerea. Din lupta dintre PSD si alianta alcatuita din PD-L si PNL, singurii care ies invinsi sunt pascanenii. Sedintele de CL sunt boicotate ori de consilierii PSD, ori de cei din alianta de la putere, PNL – PD-L. Razboiul a pornit de la o sedinta in care toate comisiile de specialitate din cadrul CL au fost reorganizate fara ca Opozitia sa fie in sala sau sa detina presedintia unor comisii. Astfel ca, in cazul in care se va continua si la viitoarele doua sedinte ordinare in acest ritm, legislativul local va fi dizolvat, existand posibilitatea ca la inceputul anului viitor, la Pascani, sa fie alegeri anticipate. Pentru a evita acest lucru, primarul Grigore Craciunescu a incercat sa ajunga la o intelegere cu consilierii PSD. Dupa o serie de negocieri duse cu liderul de grup al consilierilor social-democrati din Consiliul Local, Dumitru Pantazi, primarul a hotarat sa revoce hotararea privind schimbarea comisiilor de specialitate si, astfel, acestea sa ramana in formula in care au fost si pe care pesedistii o doresc. Ca urmare, edilul a convocat vinerea trecuta o sedinta extraordinara de Consiliu, unde pe ordinea de zi sa existe un singur proiect de hotarare. Este vorba de abrogarea Hotararii Consiliului Local al municipiului Pascani nr. 97/2010, privind modificarea si completarea HCL nr. 5/2007, privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare a Consiliului Local al Municipiului Pascani, cu modificari si completari ulterioare. Insa ceilalti consilieri de la putere nu au votat ordinea de zi a sedintei si aceasta nu s-a mai tinut. La scurt timp dupa sedinta, consilierii PSD au convocat o conferinta de presa unde presedintele Organizatiei PSD, senatorul Florin Constantinescu, impreuna cu alti reprezentanti ai partidului in CL, a anuntat ca intentioneaza cu adevarat ca in viitoarea sedinta de Consiliu pe ordinea de zi sa existe un proiect de hotarare privind demiterea viceprimarului din functie, pentru modul sfidator in care acesta prezideaza plenul sedintelor si nu se prezinta decat la sedintele convocate de primar. "S-a luat decizia ca in saptamana care urmeaza (saptamana aceasta - n.r.) sa initiem un proiect de hotarare privind schimbarea actualului viceprimar. Domnul Ioan Ionita si-a incalcat de foarte multe ori atributiile, nu respecta legea si, de aceea, nu credem ca este necesar ca dumnealui sa mai continue in aceasta functie. Daca se va reusi schimbarea dumnealui, atunci vom pregati imediat o persoana care sa il inlocuiasca", a declarat presedintele Organizatiei PSD, Florin Constantinescu. 

Ionita rade de initiativa pesedistilor

Actualul viceprimar, pedelistul Ioan Ionita, nu se arata speriat de faptul ca exista posibilitatea sa-si piarda functia. Mai mult decat atat, acesta considera initiativa grupului de consilieri PSD ca fiind mai mult o gluma. Intrebat despre cum comenteaza atitudinea consilierilor PSD de a-l schimba din functia de viceprimar, Ioan Ionita a inceput sa zambeasca. "Hai, mai, lasati-o balta. Ei incearca sa ma schimbe din functie de cand am fost numit si nu au reusit. Chiar cred ca reusesc acum? In loc sa se gandeasca la proiectele pe care le avem pentru acest municipiu si pascaneni, pe ei ii intereseaza functii. Umbla cu prostii", a fost atitudinea viceprimarului municipiului Pascani. Nici primarul Grigore Craciunescu nu crede in reusita consilierilor PSD. Acesta a tinut sa explice de ce s-a ajuns in aceasta situatie si a acuzat faptul ca pe social-democrati nu-i intereseaza sa se rezolve aceasta criza cu care se confrunta Consiliul Local. "In anul 2008 exista o alianta intre PNL si PD-L. Astfel ca aceasta alianta detinea majoritatea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local. In anul 2009, alianta s-a schimbat si, astfel, s-au facut schimbari din nou in comisii. Acum nu este normal, dupa ce s-a refacut alianta la nivel local intre PNL si PD-L, sa se schimbe iar comisiile si noi sa avem majoritate? S-au respectat pasii care s-au tinut si pana acum si pe care si ei i-au respectat. Bineinteles ca celor de la PSD nu le convine. Dar eu ce sa le fac, daca au pierdut alegerile si primar sunt eu? Cand vor castiga ei primaria, nu au decat sa faca ce vor. Eu am nevoie ca proiectele pe care le am, impreuna cu actuala echipa din primarie, sa le pun in practica", a declarat primarul Grigore Craciunescu.
Presedintele organizatiei PNL Pascani, primarul Grigore Craciunescu, a mentionat faptul ca in aceasta saptamana se va trece la o noua serie de negocieri cu membrii PSD. Acesta a precizat ca este dispus sa le ofere majoritatea sau presedintia unui numar de doua comisii. De mentionat ar mai fi faptul ca pentru schimbarea viceprimarului, consilierii PSD au nevoie de un singur vot din partea opozantilor sai, asta in contextul in care independentul Dionisie Afloroaiei ar vota pentru demitere, fapt ce, cu siguranta, il va face, aratandu-se de multe ori nemultumit de atitudinea actualului viceprimar.

municipiul pascani consiliul local
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1812 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029892 (s)

loading...