News Flash:

Lupta stransa la intrarea оn Baroul de avocati

28 Decembrie 2004
963 Vizualizari | 0 Comentarii
De putin timp au fost corectate lucrarile celor care au dat examenul de admitere pentru intrarea оn Baroul Iasi. Emotiile licentiatilor care s-au оnscris la acest examen au luat sfarsit odata cu aflarea rezultatelor. Dintre cei 132 de candidati оnscrisi, au fost admisi doar 62. Examenele au оnceput la mijlocul lunii noiembrie si s-au desfasurat pe o durata de cinci zile. Trebuie mentionat ca nu a existat un numar limitat de locuri оn Barou, ci toti cei care si-au dat licenta оn drept au avut ocazia sa candideze pentru ocuparea unui post de avocat. Nu a fost un concurs propriu-zis, ci mai mult un examen de admitere. Cei peste 130 de candidati au avut de trecut cinci probe, respectiv drept civil si drept penal, drept procesual civil si penal. Ultimul examen a constat оntr-o proba de verificare a cunostintelor despre legea de organizare si executare a profesiei de avocat. "Conform regulamentului, am fi avut dreptul sa organizam doua examene orale, оnsa pentru a evita subiectivitatea am decis ca toate probele sa fie scrise. Asta este o forma de manifestare a autonomiei interne pe care Baroul de Avocati Iasi o detine", a declarat avocatul Adrian Mogos, decanul baroului. Nota de admitere a candidatilor a fost data de media tuturor notelor de la examene si trebuia sa fie de minimum sapte. Оnsa, daca un candidat are o nota la unul dintre examene sub sase, va pierde sansa de a deveni avocat оn barou, la aceasta sesiune, singura pe an. Dupa ce un candidat obtine nota sapte si este considerat admis, acesta trebuie sa mai оndeplineasca urmatoarea conditie - sa-si gaseasca un maestru, avocat cu vechime de cel putin sase ani si cu situatie financiara buna. De asemenea, candidatii admisi acum trebuie sa mai sustina un examen de definitivat dupa doi ani de stagiatura. Un alt lucru notabil este acela ca numarul candidatilor de anul acesta este foarte mare, fata de anul trecut fiind de doua ori mai mare. Asta оn conditiile оn care Baroul Iasi are deja peste 500 de avocati. "Este o situatie fara precedent, a fost un numar foarte mare de candidati", a mai mentionat Mogos. De asemenea, conform datelor furnizate de acesta, multi dintre tinerii absolventi ai Facultatilor de Drept de la Iasi, prefera sa dea examenul la alte barouri din tara si sa ceara transferul la Baroul iesean. Asta deoarece la Iasi conditiile de admitere sunt foarte riguroase. La sesiunea de examene de anul acesta a existat o singura abatere, o оncercare de fraudare prin copiere. Candidatul care a оncercat sa copieze a fost dat afara din sala, urmand sa sustina examenul оn alta sesiune.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1567 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014998 (s)

loading...