News Flash:

Luptatorul Catalin Morosanu a devenit imaginea firmei Cotnari

6 Februarie 2008
1132 Vizualizari | 0 Comentarii
Catalin Morosanu
• Cel mai in forma luptator de K1 din circuitul intern, Catalin Morosanu, supranumit "Moartea din Carpati", va fi imaginea societatii comerciale Cotnari SA • "Catalin va pleca de aici numai cand va trebui sa bata pe cineva, iar dupa fiecare victorie va reveni acasa, la Iasi", a declarat presedintele Directoratului de la SC Cotnari SA, Constantin Deleanu • Clauza de reziliere a contractului este de 250 mii Euro

Timp de trei ani de zile, cel mai in forma luptator din circuitul K1, Catalin Morosanu, va fi imaginea celebrului producator de vinuri Cotnari. Presedintele Directoratului de la SC Cotnari SA, Constantin Deleanu, a anuntat ca "Moartea din Carpati", asa cum este poreclit Catalin Morosanu, a semnat un contract pe trei ani de zile cu producatorul de vinuri. "Am fost aproape de el si l-am cunoscut atat in ring, cat si in afara lui. Agresivitatea si rautatea specifica ringului dispar ca prin farmec si lasa locul unui bun simt si respect foarte rar intalnit. Pe Catalin il stim de mic, l-am sustinut de la inceput si ne-am dat seama ca va deveni un luptator, cum de mult nu a mai fost in Moldova. Tocmai de aceea, in ultimul timp s-au gasit destui care sa si-l doreasca in capitala, in speranta ca avandu-l langa ei, imaginea lor va avea de castigat. Catalin Morosanu va ramane in Moldova si va pleca de aici numai cand va trebui sa bata pe cineva, iar dupa fiecare victorie va reveni acasa, la Iasi. Pentru urmatorii trei ani, Catalin va apara imaginea Cotnariului, in baza contractului incheiat cu noi si speram sa o faca mai bine decat strabunicii sai", a declarat presedintele Directoratului de la SC Cotnari SA, Constantin Deleanu. Intre timp, Catalin se pregateste intens pentru cea mai importanta gala din cariera.

Sala de 13 mii locuri

Morosanu se va bate in Ungaria cu turcul Erhan Deniz, iar castigatorul meciului va merge automat la gala K1 de la Amsterdam, ultima proba pana la marea finala K1 din Japonia. Practic, participarea la piramida din Japonia este cel mai mare vis al sportivului, care pana in urma cu cativa ani era un practicant al rugbiului. In cadrul galei K1 de la Budapesta, celelalte nume care vor merge la Amsterdam se vor decide in meciurile dintre Vitor Miranda si Zabid Samedov, Freddy Kemayo si Serghei Gur, Valdas Visinskas si Bardosi Sandor, Magomed Magomedov si Errol Zimmerman, Petr Vondracek si Karacs Attila, Bjorn Bregy si Paola Mataele. "Eu sunt pregatit sa ma bat cu oricine. L-as fi vrut pe Vondracek ca sa-l razbun pe Ciprian Sora, care a pierdut meciul cu el, dar voi da totul din mine pentru a-l bate pe turc. Puteti fi siguri ca nu o sa va dezamagesc. Chiar daca voi pierde, o voi face cu capul sus, dupa ce am dat totul din mine", a promis Catalin Morosanu, care s-a pregatit in aceasta perioada cu lotul de canotaj al Romaniei, condus de Ivan Patzaichin. Antrenorul si managerul sportivului iesean, Mihai Constantin, a recunoscut ca Morosanu este dezavantajat de faptul ca va lupta cu un sportiv fara nume in circuitul K1. "La Budapesta, intr-o sala cu 13 mii de locuri, Catalin va bifa cea mai importanta performanta pentru Romania. Daca va trece de turcul Erhan Deniz, va face pasul spre gala de la Amsterdam si apoi spre cea din Japonia, visul lui Catalin. Suntem dezavantajati ca intalnim un sportiv fara nume in K1, pentru ca daca nu-l vom elimina pe Deniz, ar fi un pas inapoi pentru noi, pentru ca am pierdut in fata unui sportiv fara cota", a declarat managerul lui Catalin Morosanu, Mihai Constantin.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018295 (s)

loading...