News Flash:

Mafia transnitreana a patruns in Iasi

3 Martie 1999
3126 Vizualizari | 0 Comentarii
Hotel Moldova Iasi
•patru mafioti au venit in Romania pentru a percepe taxa de protectie unui basarabean
•este primul caz de acest gen intilnit in Iasi
•unul dintre cei arestati este politist

Mafia transnistreana si-a facut aparitia si in judetul Iasi, asa cum prognozau nu de mult timp procurorii. Parchetul Militar a emis ieri mandate de arestare pe numele a patru transnistreni sub acuzatiile de santaj si lipsire de libertate. Ei se afla in arestul IJP pentru cinci zile. Politistii spun ca este primul caz cind unui basarabean i se cere taxa de protectie de catre conationalii lui.

Ce reprezinta taxa de protectie

Acesta este un sistem de actiune de sorginte siciliana preluat de catre raketi (termen generic pentru mafiotii din fostele republici sovietice), prin care unui conational i se percepe o suma de bani, numita "taxa de protectie". Cel care plateste fara sa clipeasca isi poate desfasura eventuale activitati comerciale fara a avea "probleme" cu mafiotii. In caz contrar, acestia atenteaza la bunurile sau la viata celui care-i refuza.

Procurorii militari ieseni au emis ieri mandate de arestare pentru cinci zile lui Felix Arsenie (26 ani), Romanski Arsenie (48 ani), Mihail Kazakov (40 ani) si locotenent Victor Munteanu (32 ani) din Bender-Transnistria, fiind acuzati de santaj si lipsire de libertate. Surse din cadrul Politiei care au instrumentat acest caz au spus ca, de fapt, sub motivul ca recupereaza o suma de bani de la Vitalie Alexei Munteanu din Republica Moldova, cei 4 transnistreni au venit in Iasi pentru a-i cere basarabeanului o taxa de protectie de citeva mii de dolari.

Luni seara, in Hotelul "Moldova" trebuia sa aiba loc o astfel de "tranzactie". La interventia brusca a politiei, cei 4 transnistreni au fost retinuti.

•Varianta unuia dintre arestati

Felix Arsenie, unul dintre cei 4 care a fost arestat a povestit, nu fara scapari, ce s-a intimplat in acea seara si care a fost scopul venirii lor in Romania.
"Vitalie Alexei Munteanu, din Ialoveni, este cetatean roman din 1998, in anul anterior venind in Romania cu familia. Anul trecut, inainte de Craciun, Vitalie A. Munteanu a achizitionat marfa prin firma sa "Ava Europac" de la firma "Gladiator", unde tatal meu, Arsenie Romanski, este actionar. A cumparat faina in scopul fabricarea produselor de panificatie. Valoarea totala a marfii ridicate era de 130.000 lei moldovenesti, aproximativ 13.000 $ SUA. Ceea ce nu am descoperit atunci si am verificat mai tirziu era faptul ca Vitalie A. Munteanu a cumparat totul cu acte false, prezentind si un drept de a incheia contract si fara a ne da banii pentru faina cumparata. In aceasta afacere s-a pus drept garant si Mihail Kazakov, director comercial la o fabrica de bere din Bender. Dupa derularea afacerii si "teapa" luata am incercat sa luam legatura cu Vitalie A. Munteanu, dar am aflat ca e in Romania. In urma cu citeva zile am primit telefon de la acesta si ne-a spus sa venim in Romania ca sa discutam despre afacere", a povestit Felix Arsenie.

Luni seara, transnistrenii implicati in afacere (Romanski Arsenie, fiul sau, Felix Arsenie, care pretinde ca in urma cu un an i-a imprumutat pe ochi frumosi 5000$ lui Vitalie Munteanu si garantul afacerii Mihail Kazakov) au venit la Iasi. Pe linga ei s-a "lipit" si Victor Munteanu, locotenent la Politia din Bender, care nu vazuse niciodata Romania.

Cei 4 au poposit la Hotelul "Moldova" unde si-au dat intilnire cu Vitalie Munteanu.
Asa cum spune Felix Arsenie, basarabeanul a venit in camera lor si a inceput sa dea citeva telefoane. "La citva timp, in camera de hotel a intrat sotia lui Vitalie, impreuna cu politia. Vitalie a inceput sa spuna ca nu ne cunoaste si ca noi ii cerem 10.000 $, fara sa stie de unde provin. A inscenat o tilharie", a declarat Felix Arsenie.

Varianta politistilor si a procurorilor

Surse din cadrul politiei ne-au spus ca de fapt cei 4 transnistreni au venit la Iasi pentru recuperarea sumei de aproximativ 13.000 $ (astfel, varianta oferita de Felix Arsenie se pare ca este reala), dar si pentru perceperea unei taxe de protectie.

Politistii ne-au spus ca Vitalie Munteanu se ocupa si cu afaceri cu tutun, fiind cunoscut in cercul oamenilor de afaceri din Chisinau. Ei ne-au mai spus ca Vitalie Munteanu a platit 3 ani la rind taxa de protectie in Republica Moldova la raketi, ajungind pina acolo de a-si vinde casa si bunuri pentru a putea supravietui.

"In urma cu un an si-a vindut un apartament cu 18.000 $. Cei trei transnistreni cu care Vitalie a avut afaceri au aflat de acest lucru si au venit in Iasi pentru a-i percepe si aici taxa de protectie pe care a platit-o ani la rind. Motiv pentru care basarabeanul a fugit in tara si s-a stabilit in Romania. Politistii ne-au mai spus ca Vitalie Munteanu a fost fortat sub amenintare cu moartea sa semneze o procura prin care incredinta spre folosinta masina sa de productie americana, marca "Crysler" intermediarului afacerii, Romanski Arsenie, actionarul firmei "Gladiator". Acestia au sustinut in continuare ca, in camera Hotelului "Moldova" cei 4 au incercat sa-si recupereze banii si sa-i perceapa si taxa de protectie, fara a-i oferi posibilitatea sa paraseasca incaperea pina la reglarea conturilor.

Vom reveni.

judetul iasi parchetul militar ijp felix arsenie romanski arsenie
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2119 (s) | 22 queries | Mysql time :0.050182 (s)