News Flash:

Magazinele de cartier, resuscitate de pensionari

6 Septembrie 2008
783 Vizualizari | 0 Comentarii
• Preturile la produsele alimentare si bauturile alcoolice variaza in magazinele iesene in functie de locul de amplasare al acestora • Unii comercianti mai profita si de faptul ca au magazinele amplasate in zone unde majoritatea locuitorilor sunt batrani • Astfel, patronii ridica preturile alimentelor deoarece sunt convinsi ca batranii prefera sa cumpere de la magazinele lor decat sa bata drumul pana la supermarketurile de la capatul orasului


Preturile la produsele alimentare si bauturile alcoolice variaza in magazinele iesene in functie de locul de amplasare al acestora. Astfel, in zonele centrale si in cele unde predomina supermarketurile, preturile sunt mai mici. In cartiere precum Nicolina, Dacia, Alexandru cel Bun, Tatarasi sau CUG, comerciantii isi permit sa creasca preturile alimentelor cu circa 15-20 la suta. Spre norocul comerciantilor, iesenii cumpara de la aceste magazine chiar si produse la un pret foarte ridicat.

"Mereu imi fac cumparaturile de la magazinele din cartier. Stiu ca preturile sunt cu mult mai mari decat in celelalte magazine, dar am o varsta inaintata si nu imi pot permite sa merg in supermarket sa fac cumparaturile", a declarat Ana Matei, care locuieste in cartierul Dacia. Unii ieseni isi fac doar cumparaturile ocazionale din aceste magazine de cartier si prefera sa mearga o data pe saptamana la supermarket pentru a se aproviziona cu diferite produse. De asemenea, acestia sustin ca este mult mai convenabil sa-si faca cumparaturile din marile magazine pentru ca preturile sunt accesibile si exista o gama variata de produse. "Nu prea cumpar de la magazinele din zona pentru ca unele preturi sunt marite si cu 3 lei fata de preturile din supermarket. Uneori, in caz de urgenta, mai cumpar cate ceva. De obicei merg in supermarket o data pe saptamana si ma aprovizionez cu de toate", a precizat Oana Palade, care locuieste in cartierul Alexandru cel Bun. In majoritatea magazinelor mici din cartiere, adaugarile la preturi sunt cuprinse intre 1 leu si 3 lei. Cele mai scumpe sunt alimentele de baza precum paine, ulei, zahar, fructele si bauturile alcoolice. Unii comercianti mai profita si de faptul ca au magazinele amplasate in zone unde majoritatea locuitorilor sunt batrani. Astfel, patronii ridica preturile alimentelor deoarece sunt convinsi ca batranii prefera sa cumpere de la magazinele lor decat sa bata drumul pana la supermarketurile de la capatul orasului. In aceasta situatie se afla si locuitorii din zona Copou. Mai putin norocosi sunt si locuitorii din cartierul Dacia, unde nu exista nici un supermarket de unde iesenii din aceasta zona sa poata cumpara produse la un pret mai mic.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 25 queries | Mysql time :0.017068 (s)

loading...