News Flash:

Magazinul ANAF din Capitala, "o teapa" pentru sutele de cumparatori

14 Decembrie 2010
2458 Vizualizari | 1 Comentarii
Magazinul ANAF din Capitala nu are nimic special. Produsele vândute aici se gasesc în en-gros-urile "chinezesti" de la periferie sau la orice butic de piata din oras, la preturi apropiate, însa lipsa de experienta în comert a ANAF si mediatizarea l-au transformat nemeritat într-un "pom laudat".
"La pomul laudat sa nu te duci cu sacul!", si-a spus, ca pentru sine, o femeie mai în vârsta, unul dintre cei aproximativ 300 de cumparatori care au asteptat în frig mai multe ore ca sa poata ajunge în sfârsit în fata rafturilor cu produse din interiorul primului magazin de produse confiscate deschis, luni, de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) în Bucuresti.
Femeia, o pensionara perfect pusa la curent cu preturile pietei pentru multe din produsele vândute de ANAF, nici n-a intrat bine în magazin si a început criticile. "Un prosop de bucatarie cinci lei? Asta e bataie de joc! Costa un leu peste tot, chiar aici, în piata, îl gasiti la un leu!", a spus, intrigata femeia. A vazut apoi o cratita de metal, vânduta de ANAF cu zece lei. "Asta sunt la seturi de sase în supermarket si costa 50 de lei. Am stat ca prostii în frig degeaba", a continuat femeia, sustinuta si de prietena ei, o femeie mai tânara care, pentru ca are "tineret" în familie, si-a cumparat câteva doze de energizant, la pretul de doi lei fiecare.
Magazinul ANAF din Berceni vinde, în principiu, produse confiscate din en-gros-urile "Europa" si "Dragonul Rosu" de la periferia Bucurestiului. La magazinul din strada Mariuca din zona Aparatorii Patriei ajung însa doar produsele care nu se califica drept "contrafacute" sau "falsificate".
Pe lânga hainele si decoratiunile, de sezon sau nu, toate confiscate din en-gros-uri si toate facute în China, în magazin mai pot fi gasite sucuri, bere sau mâncare de animale, toate produse de companii importante si cunoscute, toate în termenul de valabilitate, dar sechestrate de politie sau fisc pentru ca au fost gasite la vânzare fara acte. Sucurile, berea si mâncarea pentru animale se vindeau la preturi sub cele ale pietei, un anumit sortiment de mâncare pentru pisici, spre exemplu, putând fi cumparat de la magazinul ANAF cu jumatate din pretul la care se gaseste pe piata. O sticla de jumatate de litru de suc produs de "Coca Cola" este doi lei, iar o doza de bere cu acelasi volum costa între 1,3 si 1,7 lei, în functie de sortiment. Un PET de doi litri de bere era trei lei, însa întreg stocul de bere a fost epuizat în mai putin de trei ore de la deschidere.

Produse prea scumpe

Produsele "chinezesti", în schimb, aveau preturi chiar de câteva ori mai mari decât cele din magazinele de cartier. Un castron de plastic vândut aici cu sapte lei este, asa cum au constatat alti cumparatori, "jumate sau chiar mai putin" în Europa. La fel unele sacose, genti sau haine, "mai scumpe sau la acelasi pret ca în «Europa»". Cumparatorii de meserie, oricât de nervosi ar fi ajuns în magazin din cauza asteptarii de câteva ore în frigul de-afara, au gasit însa si câteva produse care "se meritau": anumite pulovere, papucii de casa sau blugii vânduti la 15 lei.
"Preturile sunt stabilite de o comisie din care fac parte oamenii nostri si câtiva reprezentanti ai Oficiului pentru Protectia Consumatorului", a explicat Ionut Cucu.
Comertul însa a mers îngrozitor de greu la mazinul ANAF. Sistemul gândit de responsabilii cu vânzarea este unul incredibil de greoi. Magazinul este împartit în trei încaperi, însa în fiecare exista un reprezentant al ANAF pe la care cumparatorii este musai sa treaca pentru a lua un bon scris de mâna, pe care apare numarul de produse alese si pretul acestora. Dupa trei cozi, presupunând ca exista clienti care au ales produse din fiecare dintre cele trei încaperi, cumparatorul mai sta apoi la o coada generala, la singura casa de marcat.

magazinul anaf
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Stone  | #135656
:)))
la ce se asteptau oamenii ... ?
credeau probabil ca acolo e magazinu lu mos craciun ...:)) si multe "cadoaie" o sa mai primeasca...
ntz ntz ...
nik , nu-i ceea ce pare ... inclusiv kk asta de magazinu lu peste...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1903 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018455 (s)

loading...