News Flash:

Magureanu anunta arestari spectaculoase

26 Martie 2009
2688 Vizualizari | 2 Comentarii
Virgil Magureanu
• "In zilele urmatoare se vor opera si alte arestari spectaculoase, care vor contura evenimente si situatii greu de imaginat in acest moment, fara a putea spune ca acest lucru nu are si conotatii electorale", a declarat fostul director al SRI, Virgil Magureanu • "Aceste actiuni sunt, din cate stiu eu, parte a unui plan elaborat inca de acum cateva luni si caruia acum i s-a dat startul oficial. Indirect, putem vorbi de un substrat electoral al acestor actiuni, exista si o influenta din partea crizei economice", a continuat acesta

Fostul director al Serviciului Roman de Informatii (SRI), Virgil Magureanu, a declarat, ieri, pentru Q Magazine, pe marginea scandalului arestarilor fostului sef al DGIPI, Cornel Serban, sefului Diviziei de Operatiuni din Directia Generala Anticoruptie, Petre Pitcovici, a miliardarului Puiu Popoviciu si a lui Ioan Alecu, fostul rector al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMVB), ca, din informatiile pe care le detine, in zilele urmatoare vor urma alte arestari spectaculoase. "In zilele urmatoare se vor opera si alte arestari spectaculoase, care vor contura evenimente si situatii greu de imaginat in acest moment, fara a putea spune ca acest lucru nu are si conotatii electorale", a declarat acesta. Magureanu a afirmat ca printre aceste persoane se vor numara si politicieni din mai multe partide, dar si personalitati din alte domenii. "Aceste actiuni sunt, din cate stiu eu, parte a unui plan elaborat inca de acum cateva luni si caruia acum i s-a dat startul oficial. Indirect, putem vorbi de un substrat electoral al acestor actiuni, exista si o influenta din partea crizei economice, dar, una peste alta, era firesc sa se ajunga aici. Nu pot sa ofer mai multe amanunte, pot sa spun doar ca se pregateste o inchidere a cercului, o formula pe care o vor intelege doar anumite persoane. Ceea ce sper este ca, de aceasta data, lucrurile sa mearga pana la capat si sa nu degenereze totul, cum s-a mai intamplat, intr-un spectacol ieftin de sunet si imagine, pe placul unei anumite persoane importante in statul roman, in acest moment", a declarat fostul director al SRI. Magureanu a mai afirmat ca arestarea, in premiera, a unui sef de servicii secrete este un lucru foarte grav si care ar putea avea un impact profund asupra oamenilor din serviciile de informatii.

Totul pentru proiect

Ancheta in dosarul in care au fost retinute patru persoane, printre care si fostul sef al DGIPI, Cornel Serban, il vizeaza si pe un judecator de la Biroul de Carte Funciara de pe langa Tribunalul Bucuresti. Gheorghe Cuzuc este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, potrivit unor surse judiciare. Gheorghe Cuzuc este invinuit in acest dosar, acuzatiile aduse lui de DNA referindu-se la intabularea terenului care face obiectul dosarului in care sunt acuzati omul de afaceri Puiu Popoviciu si fostul rector al USAMVB, Ioan Alecu, dosar care s-a conexat la cel in care sunt acuzati fostul sef al DGIPI, Cornel Serban, si seful Diviziei de Operatiuni din Directia Generala Anticoruptie (DGA), Petre Pitcovici. Numele lui Gheorghe Cuzuc a fost vehiculat in cadrul anchetei referitoare la asocierea companiei Posta Romana cu un grup de firme in vederea realizarii unui proiect imobiliar pe Calea Victoriei din Bucuresti, caz in care sunt implicati fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, si fostul ministru al Comunicatiilor, Zsolt Nagy. Gheorghe Cuzuc este judecatorul care a intabulat respectivul teren.
Fostul sef al DGIPI Cornel Serban, seful Diviziei de Operatiuni din DGA, Petre Pitcovici, omul de afaceri Puiu Popoviciu si fostul rector Ioan Alecu au fost retinuti de DNA, in noaptea de marti spre miercuri. Surse apropiate anchetei in cazul lui Serban si Pitcovici au declarat ca acestia au primit ordonante de retinere intr-un dosar creat in urma denuntului unui angajat al DNA. Potrivit surselor citate, cei doi ar fi incercat sa ii favorizeze pe Puiu Popoviciu si pe Ioan Alecu, acuzati de DNA intr-un dosar separat de abuz in serviciu. Initial, DNA a inceput urmarirea penala in cazul lui Serban si Pitcovici pentru infractiunea de luare de mita, dar, ulterior, procurorii anticoruptie au schimbat incadrarea juridica in cea de favorizare a infractorului. Potrivit acestor surse, ofiterul care a facut denuntul la DNA a aratat ca a fost o perioada coleg de birou la Crima Organizata cu Serban si Pitcovici, iar acestia l-au contactat si i-au sugerat sa ii ajute pe cei doi, promitand in schimb diverse foloase materiale.
Ministerul Administratiei si Internelor, Dan Nica, l-a demis, ieri, pe seful Diviziei de Protectie din DGIPI, Vasile Viorel. Tot in cursul zilei de ieri, Gelu Drajneanu, consilier al ministrului Dan Nica, a fost desemnat la conducerea DGIPI, dupa ce Cornel Serban si-a dat demisia din functia de sef al DGIPI. Presa a relatat despre asocierea firmei conduse de Puiu Popoviciu cu Universitatea de Agronomie, pentru un proiect imobiliar din nordul Bucurestilor. In 2000, omul de afaceri Puiu Popoviciu ar fi luat, prin asociere, un teren de 230 de hectare de la USAMVB, care ar fi fost subevaluat, la 82.000 Euro. Proiectul Baneasa a fost inceput in anul 2000, cand Ioan Alecu a devenit rectorul USAMVB, iar terenul pe care se afla fosta ferma Baneasa a fost retrocedat Universitatii prin Legea 1/2000.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

uku  | #63647
ELECTORAL NEELECTORAL,hotia este evidenta ,nu se poate trece cu vederea ca ii foloseste cuiva si d-nul magureanu face parte ,probabil,din aceiasi indosariati electorali asaca sictir nesimtitilor cu pensii de mii de tone de grau pe luna ,din banii celor care mai si fac ceva grau in tara asta SICTIR
iesean  | #63648
Ampuscati nu arestati.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1404 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021970 (s)

loading...