News Flash:

Mai multe cereri decat locuri pentru gradinita

19 Iulie 2007
703 Vizualizari | 0 Comentarii
Anul acesta, pentru judetul Iasi au fost aprobate cu aproape 1.000 de locuri mai putin in planul de scolarizare la nivel prescolar. Astfel, in anul scolar trecut planul de scolarizare pentru gradinite a cuprins un numar de 27.741 locuri. In schimb, pentru anul scolar viitor au fost aprobate 26.709 locuri. Planul de scolarizare a fost conceput si-a fost inaintat spre aprobare Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) la finele anului trecut. In ceea ce priveste municipiul Iasi, daca pentru anul scolar tocmai incheiat au fost aprobate 7.841 de locuri, in schimb pentru cel care va debuta in toamna au fost propuse 7.581 locuri, considerandu-se 20 de copii intr-o grupa.

"La momentul respectiv, in decembrie, cererile de inscriere la gradinite erau putine. Invatamantul preprimar nefiind obligatoriu, exista o fluctuatie a numarului de copii care frecventeaza gradinita, de la an la an. Un numar mare de cereri a venit in perioada mai-iunie, in special pe municipiul Iasi si in special pentru gradinitele cu program prelungit", a aratat Cristina Dascalu, inspector scolar de specialitate in cadrul ISJ Iasi. Trebuie precizat ca multi parinti prefera sa-si dea copiii la gradinitele particulare si in consecinta, desi preturile sunt ridicate, oferta din invatamantul preprimar de stat nu este una ce ar tine de nepasare. "La o analiza realizata la sfarsitul lunii iunie, in municipiul Iasi erau 7.687 inscrisi, deci cu aproximativ 100 de copii mai mult decat numarul de locuri. Situatia se va rezolva de la gradinita la gradinita fie prin marirea efectivului grupei pana la 25-28 de copii, acolo unde sunt 1-2 solicitari pe gradinita, fie prin crearea unor grupe noi, acolo unde sunt mai multe solicitari", a adaugat Cristina Dascalu.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1717 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018370 (s)

loading...