News Flash:

Mai multi controlori

29 Iulie 2001
980 Vizualizari | 0 Comentarii
•Masura introducerii echipelor de supracontrol, desi agreata de conducerea Regiei de Transport in Comun, nemultumeste iesenii
Conducerea regiei a declarat ca, in ultima perioada, se constata o crestere a numarului celor care circula fara bilet. In plus, Regia Autonoma de Transport in Comun se confrunta cu acte de vandalism din partea unora din calatori ce aduc regiei, zilnic, pagube in valoare de zeci de milioane de lei.
Ca urmare, conducerea RATC a decis sa sporeasca numarul de controlori care sa asigure atat incasarile regiei cat si linistea calatorilor. De asemenea, regia va reintroduce acele echipe speciale de control care au starnit de multe ori nemultumirea calatorilor prin oprirea mijlocului de transport in comun intre statii pentru depistarea celor fara bilet.
"Am decis sa luam masuri in concordanta cu scumpirea amenzilor pe mijloacele de transport in comun. Pe langa acestea, suplimentarea numarului de controlori si controalele inopinate vor determina calatorii sa-si cumpere bilet iar incasarile regiei vor creste", a declarat directorul RATC, Petru Garlea.
Masura introducerii echipelor de supracontrol, desi agreata de conducerea Regiei de Transport in Comun, nemultumeste iesenii. "Regia sa faca ce vrea ca sa controleze biletele. Poate sa angajeze si astronauti dar pe mine sa nu ma opreasca intre statii pentru controlul biletelor. Cand urc intr-un mijloc de transport ma gandesc sa ajung repede acasa si nu sa-mi petrec timpul intre statii", ne-a precizat Andra Moraru, care astepta un tramvai in statia Piata Unirii.
Masura opririi intre statii a mijloacelor de transport a starnit si in cursul anului trecut protestul calatorilor ieseni. Acestia s-au aratat indignati ca trebuie sa astepte cate zece minute intre statii pana ce echipele de supracontrol ce opreau mijloacele de transport terminau de controlat biletele.
Reamintim ca cele mai frecvente stationari pentru aceste controale inopinate ale echipelor speciale se inregistrau pe strada Elena Doamna, in fata maternitatii din zona.
Marius PILA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1360 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018991 (s)

loading...