News Flash:

Maine, profesorii ieseni decid daca intra in greva generala

29 Aprilie 2010
857 Vizualizari | 0 Comentarii
Laviniu Lacusta
Maine, incepand cu ora 15.00, la Casa Corpului Didactic (CCD) din Iasi, profesorii afiliati la Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) se intrunesc pentru a discuta formele de protest pe care le vor desfasura in perioada imediat urmatoare. Se va lua in calcul inclusiv posibilitatea de a declansa greva generala in invatamant si blocarea anului scolar. "Vom avea o intalnire vineri, 30 aprilie 2010 (maine n.r.), cu liderii nostri de sindicat. Vrem sa ne consultam cu acestia si sa vedem care este starea de spirit si, de asemenea, sa decidem ce masuri de protest vom lua pe viitor. Membrii nostri sunt cei care vor decide daca se va ajunge la declansarea grevei generale sau la blocarea anului scolar. Este o perioada grea pentru noi, profesorii, si suntem total nemultumiti de modul in care suntem tratati de Ministerul Educatiei", a precizat Laviniu Lacusta, vicepresedinte USLIP-filiala Iasi. Principalele nemultumiri ale cadrelor didactice sunt legate de faptul ca, desi au decizii definitive si irevocabile castigate in instanta cu privire la majorari salariale in baza legii 221 din 2008, acestea nu au fost respectate. In plus, sindicalistii sunt impotriva actualei forme a proiectului noii legi a educatiei promovate de Ministerul Educatiei. In aceste conditii, toate federatiile nationale din invatamant au fost de acord cu declansarea grevei generale, atata timp cat nu le sunt respectate revendicarile.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1634 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018032 (s)

loading...