News Flash:

Mama octupletilor a vrut sa aiba o familie numeroasa

7 Februarie 2009
816 Vizualizari | 0 Comentarii
Nadya Suleman
Mama octupletilor nascuti, la sfarsitul lunii ianuarie, in Statele Unite, a declarat ca a visat intotdeauna sa aiba o familie numeroasa, incercand sa explice motivul pentru care a acceptat sa i se implanteze opt embrioni in urma fertilizarii in vitro, desi avea deja sase copii, informeaza France Presse.

"Acesta a fost visul meu dintotdeauna, sa am o familie mare, o familie foarte numeroasa (...) Abia asteptam sa am astfel de relatii cu alte persoane, caci aceste lucruri mi-au lipsit in timpul copilariei", a declarat Nadya Suleman, care nu a avut frati sau surori.

Suleman, in varsta de 33 ani, a nascut pe 26 ianuarie, prin cezariana, sase baieti si doua fete, intr-un spital din Bellflower, la o distanta de 30 de kilometri de Los Angeles. Proaspata mama a fost externata joi, dar bebelusii, nascuti prematur, au ramas in continuare sub supraveghere medicala. Suleman a marturisit ca a incercat timp de sapte ani sa devina mama, fara succes, prin inseminari artificiale si tratamente medicale, dupa care s-a adresat unui centru specializat, al carui nume nu a fost dat publicitatii. "Si, dintr-o data, prima fecundatie in vitro realizata la acea clinica a dat roade. Si am continuat", a adaugat Suleman, in prezent mama a 14 copii, conceputi cu ajutorul unui donator. Suleman, care locuieste impreuna cu parintii, este tinta unei intense curiozitati mediatice dupa aceasta nastere multipla, dar mai ales dupa ce numarul total al copiilor sai a fost dezvaluit. Cei opt nou-nascuti sunt sanatosi, potrivit comunicatului clinicii, dar trebuie sa ramana in spital cateva saptamanii. Cu totii respira singuri si sunt hraniti cu ajutorul unei sonde. "Bebelusii vor merge acasa la ei, unul cate unul, dupa ce vor fi atins greutatea unui nou-nascut la termen", a declarat Mandhir Gupta, specialistul in neonatologie al clinicii. La nastere, toti cei opt bebelusi cantareau mai putin de 1,5 kilograme.

Aceasta nastere speciala a creat o polemica in mediul medical. Multi specialisti au dorit sa afle cum a putut o tanara mama celibatara, care avea deja sase copii, sa beneficieze de o fecundatie in vitro. Doctorul Suleena Kansal Kalra, specialist in endocrinologie reproductiva la Universitatea Pennsylvania, a declarat ca implantarea unui numar atat de mare de embrioni in corpul unei femei atat de tinere, care a avut deja mai multi copii, a fost o decizie complet iresponsabila. Joi, Consiliul Ordinului medicilor din California a anuntat ca a deschis o ancheta in acest caz, pentru a vedea daca a fost incalcata vreo norma de ingrijire medicala.

mama octupletilor statele unite familie numeroasa france presse
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1394 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019142 (s)

loading...