News Flash:

Mancare stricata pe litoral

5 Iulie 2008
1676 Vizualizari | 0 Comentarii
Mancare stricata pe litoral
• In statiunea Jupiter, inspectorii de la Protectia Consumatorului au gasit la unitatile din statiune alimente care erau deja preparate, tinute in frigider • Atunci cand turistul comanda, acestea erau reincalzite si prezentate ca produse proaspete, desi carnea prezenta modificari ale mirosului


Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au controlat, ieri, mai multe unitati de alimentatie publica din statiunea Jupiter si au descoperit mai multe nereguli, mancarea oferita turistilor fiind gasita in conditii necorespunzatoare, transmite corespondentul Mediafax. Inspectorii ANPC au constatat ca nu era respectata starea termica a produselor, alimentele erau deja preparate, tinute in frigider, iar atunci cand turistul comanda, acestea erau reincalzite si prezentate ca produse proaspete, desi carnea prezenta modificari ale mirosului si gustului, unele produse nu aveau elemente de informare si de provenienta, neputand fi stabilita astfel data fabricatiei si cea a expirarii.

De asemenea, la o alta terasa nu erau asigurate conditiile de protejare a alimentelor la linia de autoservire, motiv pentru care nisipul si praful puteau intra cu usurinta in mancare sau se puteau aseza pe tacamuri deoarece nici acestea nu erau protejate. Pentru deficientele constatate, inspectorii ANPC urmeaza sa aplice sanctiuni cuprinse intre 3.000 si 5.000 de lei. "Am descoperit cazuri de alimente perisabile si este clar ca acestea pot afecta siguranta si sanatatea consumatorilor aflati pe litoral. Vom continua asemenea controale pe tot parcursul verii si vom sanctiona abaterile de la lege", a declarat presedintele ANPC, Dan Vlaicu.
Acesta a prezentat ieri, intr-o conferinta de presa in statiunea Olimp, masurile dispuse in perioada acestui sezon estival, pentru informarea si protectia turistilor care isi vor petrece vacantele si concediile pe litoralul romanesc. In acest sens, controalele in sectorul alimentatiei publice, al vanzarii produselor nealimentare si cel al serviciilor de cazare si agrement vor fi organizate de inspectorii Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor Constanta si inspectori ANPC. Inspectorii vor avea ca obiectiv supravegherea modului in care sunt respectate prevederile legale din domeniul protectiei consumatorilor, primirea si rezolvarea rapida a reclamatiilor, informarea consumatorilor, precum si consilierea operatorilor economici. Dan Vlaicu a spus ca inspectorii Autoritatii se confrunta cu un numar mic de sesizari in ceea ce priveste litoralul, echipele de control fiind sesizate de 25 de ori in ultimele doua saptamani. O plangere se refera la conditiile dintr-o unitate hoteliera, care nu ar fi fost conforme cu cele prezentate de agentia de turism. O alta se refera la cazul unor turisti obligati sa plateasca o taxa pentru a folosi piscina hotelului, iar acest lucru nu le fusese specificat in momentul achitarii sejurului. Cele mai multe probleme sunt intalnite de inspectorii ANPC in statiunile din sudul litoralului deoarece acestea au ramas in urma in privinta modernizarii unitatilor de cazare si a celor de alimentatie publica, a mai spus reprezentantul ANPC.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1987 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017658 (s)

loading...