News Flash:

Maniaci sexual bintuie pe strazile Iasului

30 Aprilie 1999
845 Vizualizari | 0 Comentarii
•Praduitorii din Tatarasi •Trei femei au fost atacate in aceeasi seara •C.G. a fost violata, supusa la perversiuni sexuale orale si deposedata de toate bijuteriile •Dupa citeva minute, o alta femeie a fost atacata in spatele Oficiului Postal Tatarasi si i s-a luat borseta cu acte •Al treilea atac s-a petrecut pe strada Ciurchi unde victima a fost deposedata de un lantisor

Atacurile care se comit asupra persoanelor lipsite de posibilitatea apararii s-au inmultit in ultima perioada. Agresorii vizeaza in principal batrinii si femeile care obisnuiesc sa treaca prin locuri intunecate, cel mai adesea neinsotiti. Cu toate ca Tatarasi este unul dintre cele mai linistite cartiere din municipiu, miercuri seara acolo a fost un mic infern. Atacurile bandelor de raufacatori din acea zona au vizat femei, una dintre agresiuni fiind ingrozitor de atroce si perversa.

Seara de miercuri 28 aprilie a fost una foarte incarcata pentru ofiterii Biroului Politiei Criminale de la Politia municipiului Iasi. In jurul orei 21 trei solicitari au alertat la maximum politistii. Primul apel a fost primit de la Claudia G., 29 ani, somera. Femeia a fost atacata de un individ necunoscut, foarte solid, in timp ce mergea spre casa. Ea se afla in campusul studentesc Tudor Vladimirescu, in fata cantinei. Agresorul, amenintind femeia cu un cutit, a violat-o bestial in boschetii din fata cantinei. Dupa ce a violat-o, maniacul a intretinut cu Claudia si perversiuni sexuale orale. Mai mult moarta decit vie, cu hainele sfisiate, Claudia a fost in final si jefuita de bruta care o atacase. Toate bijuteriile din aur pe care biata victima le avea asupra sa au fost luate de catre nocturnul atacator. Valoarea prejudiciilor materiale se ridica la peste patru milioane lei. Dupa foarte putin timp, dintr-o zona apropiata a sosit un nou apel catre Politia municipiului. Echipa operativa s-a prezentat in spatele Oficiului Postal Tatarasi in mai putin de doua minute de la solicitare. Studenta Roxana Onofrei, 23 ani fusese acostata de un individ dubios care, amenintind-o cu moartea a deposedat-o de borseta in care avea toate actele. Fata se afla in drum catre casa cind s-au intimplat faptele descrise mai sus. Nici n-au apucat sa respire bine politistii cind a picat cea de-a treia solicitare, similara cu primele. Tot o femeie a fost atacata in noapte pe strada Ciurchi. Cristina Maria Nazarcu, 16 ani, eleva la liceu a fost agresata de un necunoscut care i-a smuls lantisorul de aur de la git. Valoarea prejudiciului se ridica la un milion lei.
Dupa ce au fost instrumentate impecabil de ofiterii de la municipiu, cele trei cazuri au fost preluate de Biroul Politiei Criminale de la judet, deoarece se pare ca exista legaturi intre ele. In prezent se fac cercetari pentru identificarea si retinerea autorilor. Pe masura ce vor apare noutati despre violentele din zona Tatarasi vom reveni cu amanunte.
Catalin DUMITRESCU
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2253 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020285 (s)