News Flash:

Manuscrisul de la Kobe

22 Septembrie 2007
1107 Vizualizari | 1 Comentarii
Titus Ceia
Motto: "Dupa moartea celor 47 de ronini, Japonia imperiala a cunoscut o perioada de decadere. O perioada in care bogatia hambarelor, altarelor si a buzunarelor era mai ravnita decat neprihanita floare a onoarei. Bushido, bushido, unde-ai ramas?" General Itoda Togo, august 1945. Testament


Japonia, prin 1650 si ceva...
Cand Kywawa a fost chemat de-a binelea la Kyoto, trecusera deja multi ani de la plecarea celor 47 de ronini. Plecasera sa-si reintalneasca stapanul.
Desi fiu de samurai si samurai el insusi, pe Kywawa povestea roninilor l-a lasat rece. Ba, mai mult, ii considera niste natarai, niste saraci cu duhul care nu meritau cu nici un chip sa ajunga in folclorul scris si oral. Oricum, toate acestea erau istorie si ramasesera undeva mult in urma, intr-o zona intunecata si aproape de nedeslusit.

Ceea ce conta acum era prezentul. Iar prezentul nu se anunta prea bine. Prietenii stiau de ce. Din pacate, stiau si ceilalti. Neprietenii. Toata beleaua pornise de la o scapare de doi yeni. Pus mai mare la Despartamantul Dreptatii de insusi Shogunul, Kywawa-san scapase din vedere ca stapanul a tot ce misca in Tara Soarelui-Rasare e mikadoul Basse Intaiul, fiul zeilor (dupa unii, din spuma marii intrupat). Ca urmare a acestei neatentii impardonabile, proaspatul diriguitor al Despartamantului Dreptatii s-a trezit - nici el nu stia prea bine cum - luandu-se creanga de oamenii credinciosi ai mikadoului si incercand sa le frece ridichea pentru bagaciune in treburile shogunului, in loc sa le zambeasca serafic, sa bea cu ei o ceasca de sake si sa le trimita incognito cativa assasin-san cu pregatire de ninja care sa faciliteze o lesnicioasa trecere a respectivilor in lumea umbrelor.
Acum era prea tarziu. Sau poate nu? Mai era, oare, vreo solutie onorabila? In afara de seppuku, bineinteles.
Da, mai era o cale! Kywawa se trezi recapituland in minte tainele importante ale stapanului sau, taine care se puteau pune in doi timpi si trei miscari la picioarele fiului Soarelui-Rasare. Intai si intai, corabiile cu mangal. Destul de bine si atat, dar parca ar mai fi trebuit cate ceva. A, erau si cele o suta de jonci cu muguri de bambus manate in golf la lasatul serii si date pe sub mana la ospataria coreeanului.
Cum naiba-l chema pe coreeanul ala?
Cam acestea au fost ultimele ganduri din existenta pamanteasca a lui Kywawa-san. Molatec si perfid, dar mai ales decisiv, un lat galben-lucios de matase buna, imperiala, a coborat de undeva din tavan, deasupra capului dregatorului, prinzandu-l hoteste.
De gat, desigur.
Latul nu era manuit, cum ar putea crede unii naivi, de slugile credincioase ale mikadoului, ci de un assasin-san al shogunului. Care shogun n-ar fi meritat sa ramana nici o clipa in inalta-i functie daca n-ar fi fost capabil sa intuiasca ce belele ii pot face proprii sai samurai.
Aceasta poveste veche mi-a fost spusa in timp ce sorbeam dintr-o cana inmiresmata, de catre prietenul meu Ito Kukiyama, sensibil poet al ceaiului de iasomie, care o citise si el in manuscrisul de la Kobe.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

960 viz    1 com
937 viz    1 com
1539 viz    2 com
1472 viz    2 com
1608 viz    2 com

Comentarii (1)

.  | #19196
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025763 (s)

loading...