News Flash:

Marius Martis si Ionica Serea nu au sanse sa iasa din puscarie

31 Iulie 2010
791 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionica Serea
Curtea de Apel Pitesti a confirmat decizia Tribunalului Arges de mentinere a arestarii preventive în cazul arbitrilor Marius Martis si Ionica Serea, trimisi în judecata pentru fapte de coruptie alaturi de omul de afaceri pitestean Cornel Penescu si administratorul firmelor acestuia, Liviu Facaleata.
"Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii Serea Ionica si Martis Marius, în prezent aflati în Penitenciarul Colibasi, împotriva încheierii din data de 27 iulie 2010, pronuntata de Tribunalul Arges, Sectia penala", se arata în decizia publicata ieri pe site-ul instantelor de judecata din Arges. Decizia Curtii de Apel Pitesti este definitiva. Tribunalul Arges a hotarat, pe 27 iulie, mentinerea starii de arest în cazul celor doi arbitri. Instanta a respins totodata, ca neîntemeiata, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de Marius Martis. Ionica Serea si Marius Martis, aflati în prezent în Penitenciarul Colibasi, au fost arestati pe data de 30 aprilie, iar ceilalti doi inculpati din dosar, Penescu si Facaleata, pe 11 mai. Acestia din urma au fost însa pusi în libertate sub control judiciar de Curtea de Apel Pitesti dupa mai putin de doua saptamani. Procurorii Serviciului Teritorial Pitesti al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) i-au trimis în judecata pe cei patru în data de 21 mai, în noul dosar care vizeaza coruptia din fotbal. Penescu a fost trimis în judecata pentru dare de mita, Serea pentru luare de mita, în timp ce Facaleata si Martis sunt acuzati de complicitate la infractiunea de luare de mita. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticoruptie, pe 18 martie 2009, Cornel Penescu "în calitate de actionar majoritar al FC Arges Pitesti, a oferit si dat efectiv sub forma de mita suma de 21.000 de dolari arbitrului de fotbal Serea Ionica, delegat sa arbitreze meciul dintre echipele FC Arges si FC Steaua Bucuresti", programat sa se desfasoare pe 20 martie 2009. Banii au fost primiti de Serea înainte de disputarea meciului, prin intermediul inculpatilor Liviu Facaleata si Marius Martis, pentru ca FC Arges "sa obtina un rezultat favorabil (...) si pentru ca jucatori din cadrul echipei gazda sa nu primeasca sanctiuni disciplinare (cartonas galben sau cartonas rosu) si sa fie aplicate astfel de sanctiuni fotbalistilor din echipa adversa", se arata în rechizitoriu. Inceperea judecarii pe fond a procesului a fost programata pentru data de 7 septembrie, dupa o serie de amanari.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2025 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016768 (s)

loading...