News Flash:

"Masina de Vant" si trei avertismente

10 Iulie 2000
1162 Vizualizari | 0 Comentarii
Teatrul National din Iasi si-a incheiat stagiunea 1999-2000 cu o premiera romaneasca, prefigurand programul stagiunii viitoare anuntat ca prioritar romanesc. A fost prezentata, in premiera absoluta, piesa "Masina de vint" a actorului si scriitorului Constantin Popa, in regia autorului. Este a treia lucrare a acestuia care vede luminile rampei in Casa lui Alecsandri.
Urmarit de obsesii si spaime care l-au marcat in perioada comunista, autorul incearca sa se elibereze de monstri, spunand o "poveste populara in doua stari, cateva renuntari si trei avertismente" - cum isi subintituleaza el piesa - in care efectueaza o operatie "chirurgicala" asupra sentimentelor. "Corpul" supus operatiei e un cuplu conjugal constituit oarecum fortat: el poet, ea agronom, el cu lumea ideilor si a metaforelor, ea cu porumbul si sfecla de zahar, sfere menite din start incompatibilitatii. De aici pana la rutina vietii conjugale si la incomprehensiuni erodante nu-i decat un pas; el cauta iubirea absoluta, ea isi doreste iubirea domestica, terestra: cu bucatarie, masina de spalat, pat conjugal rezistent etc. Lui i se pare ca a descoperit absolutul iubirii in fiinta unei studente la filologie - care este si nu este reala; autorul ne-o prezinta ca fiinta concreta, dar ne lasa sa intelegem si ca ar fi doar o creatie a imaginatiei poetice. Acest balans al barbatului intre realitate si imaginatie nu-i suficient speculat dramaturgic, desi ar fi fost o sursa generoasa de ridicare a conflictului intr-un plan ideatic superior. Dramaturgul pare ca nu s-a putut hotari sa-si foloseasca sansa pe care singur si-a creat-o si, urmarit - cum spuneam - de obsesiile unei perioade revolute, trage mereu lucrurile spre pamant, datandu-le si localizandu-le. Asa se face ca, in locul unei piese despre absolutul iubirii, avem una despre viata conjugala rutiniera intr-o societate supusa dictaturii, in care individul nu e liber sa-si traiasca viata asa cum si-ar dori. Societatea se amesteca brutal si demagogic - prin insi special pregatiti pentru aceasta - dictandu-i individului cum trebuie sa-si traiasca viata si cum trebuie sa fie familia lui. Adica nucleu solid, sanatos al respectivei societati. Este, fara indoiala, aici, un fond dramatic ce poate fi valorificat fructuos si Constantin Popa il valorifica. Sub presiunea reprezentantului principal al moralitatii socialiste, familia amenintata de disolutie prin alunecarea barbatului in idealitate revine la banalitatea vietii conjugale spre disperarea sotului - poet care, in final, rosteste un lamento sprijinit pe celebrul vers eminescian "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata" (vers in care dramaturgul isi ingaduie sa il adapteze situatiei date: " Nu credeam sa -nvat a muri asa vreodata"!).
Spectacolul intareste accentele realiste ale textului, datarile si localizarile amintite lasand in plan cu totul secundar posibilele propensiuni ideatice, aparitia spre absolut. Decorul (Rodica Arghir) e o reconstituire amanuntita a unui interior comod si luxos, iar spatiile adiacente, in care sotul-poet isi intalneste femeia visata, sunt si ele marcate de cotidian; incat orice incercare de evadare din concretul existentei e mereu blocata. la acest blocaj contribuie decisiv personajul Eln - insul cu misiune politico-morala care - cu agresivitate misionar-socialista - vegheaza la integritatea familiei.
In acest cadru, cam indecis al viziunii regizorale, actorii isi poarta personajele cu siguranta si cu har. In rolul sotului-poet (El1), Constantin Puscasu are suficienta tensiune dramatica si interiorizari bine sustinute, fara a putea insa depasi o anume linearitate si monotonie a starilor. Doina Deleanu, in schimb (Ea2), e foarte dinamica, are verv, conferind spectacolului ritm si culoare. Un actor tanar pe care l-am remarcat si in alte spectacole, Calin Chirila (din pacate, doar colaborator al teatrului!) evolueaza excelent in rolul Eln - reprezentantul agresiv al societatii dictatoriale. Foarte sigur pe mijloacele sale actoricesti, el tine personajul intr-un fragil echilibru intre fermecator si odios, intre grijuliu si invidios; e, cred, cel mai izbutit demers scenic din acest spectacol. Studenta la filologie (Ea1) - fiinta de vis, intruchiparea absolutului iubirii la care aspira sotul-poet, e, din pacate, interpretata modesta si crispat de Livia Iorga, fara eteritate si puritatea cerute de text.
Stefan OPREA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1795 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018086 (s)

loading...