News Flash:

Memoriul baschetbalistilor ieseni a fost respins

26 Mai 2005
1243 Vizualizari | 0 Comentarii
•Memoriul depus la Federatia Romana de Baschet (FRB) de oficialii echipei iesene Universitatea Petre Andrei (UPA) a fost respins de Comisia de specialitate de la Bucuresti, care a decis ca arbitrii au comis doar cateva erori •In aceste conditii, UPA va plati amenda de 2.500 Euro pentru parasirea terenului si va retrograda in Divizia B •Singura speranta a oficialilor ieseni este ca FRB sa decida astazi schimbarea sistemului competitional

Echipa de baschet masculin Universitatea Petre Andrei (UPA) Iasi este condamnata la retrogradarea in Divizia B. Asta dupa ce oficialii Federatiei Romane de Baschet (FRB) au decis ca retragerea echipei de pe teren la meciul sapte din play-off, impotriva formatiei CSU Forex Brasov, nu a fost justificata. Dupa analiza casetei meciului dintre cele doua formatii, judecatorul de competitii Radu Draganescu a declarat transant ca brigazii de arbitri nu i se pot imputa decat cateva greseli minore. Reamintim ca Petre Magurean, directorul echipei iesene, a decis sa-si retraga jucatorii de pe teren in minutul 29 al meciului cu CSU Forex Brasov, la scorul de 37-65, din cauza manierei de arbitraj. Inregistrarile video au dovedit insa ca gestul lui Magurean nu a fost numai lipsit de fair-play, ci si deplasat, desi in memoriu conducatorii de la UPA reclamau nu mai putin de 35 de decizii in defavoarea lor. In aceste conditii, trupa lui Paveliuc va trebui sa plateasca suma de 2,500 Euro, bani care reprezinta salariul unui jucator pe cateva luni de zile. Aceasta amenda trebuie platita de clubul iesean pana la inscrierea in noua editie de campionat pentru retragerea echipei de pe teren. Astfel, dupa analiza de la Bucuresti, gruparea condusa de Petre Magurean este condamnata la retrogradarea in liga secunda, indiferent de memoriile pe care le vor mai depune iesenii la Federatia Internationala sau chiar la Agentia Nationala pentru Sport. Singura sansa a baschetbalistilor ieseni, a acelora care vor mai ramane la Iasi sa lucreze cu cuplul malefic Niculescu - Magurean, este ca FRB sa ia decizia de a mari numarul de echipe din primul esalon de la 12 la 14. In aceste conditii, apeland la mila federala, UPA si-ar mai putea castiga dreptul sa evolueze inca un sezon in Divizia A. Aceasta decizie ar putea fi luata astazi de Biroul Federal, dar schimbarea sistemului competitional atat de tarziu trebui aprobata de Agentia Nationala pentru Sport, care din cate se pare nu agreeaza deocamdata aceasta propunere. Totusi, urmand exemplul federatiilor de volei si handbal, care au luat masuri similare, FRB ar putea decide ramanerea echipei iesene in prima liga a tarii.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1659 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017833 (s)

loading...