News Flash:

Michael nu va fi inmormantat fara creier

10 Iulie 2009
796 Vizualizari | 0 Comentarii
Michael Jackson
Familia Jackson asteapta sa primeasca creierul lui Michael Jackson, aflat in prezent in posesia medicilor legisti pentru efectuarea unor teste neuropatologice, in vederea stabilirii cauzelor decesului, pentru a putea sa il inmormanteze pe star, informeaza timesonline.co.uk. In timpul ceremoniei publice organizate, marti, la Staples Center din Los Angeles, in onoarea lui Michael Jackson, in sicriul placat cu aur s-a aflat trupul neinsufletit al starului american, insa fara creierul acestuia. Institutul de medicina legala din Los Angeles a confirmat, miercuri, ca acest organ a fost retinut in laborator pentru efectuarea testelor neuropatologice. Informatiile ce apar in certificatul de deces al starului au fost oferite autoritatilor de sora acestuia, La Toya Jackson, iar la sectiunea "cauza decesului" este trecuta doar mentiunea "amanata". "Imediat dupa ce vom termina testele pe creier, il vom preda familiei. Ultima informatie pe care am auzit-o este ca familia nu va inhuma trupul, deocamdata", a declarat Ed Winter, asistentul principal al medicului legist. Presa nu detine in acest moment nici o informatie despre locul in care Michael Jackson va fi inmormantat.
Presa a scris ca familia Jackson a depus o cerere oficiala prin care solicita permisiunea de inhumare a trupului lui Michael Jackson, insa a adresat aceasta cerere autoritatilor din Los Angeles, fapt ce sugereaza ca starul va fi inmormantat in acest oras si nu la ferma Neverland, care apartine de districtul Santa Barbara. Medicii legisti asteapta rezultatele testelor toxicologice pentru a verifica informatia potrivit careia Michael Jackson a abuzat de medicamente eliberabile doar pe reteta, inclusiv de un anestezic extrem de puternic (Propofol), comercializat sub numele de Diprivan. Presa americana sustine ca politia investigheaza in prezent cel putin cinci medici care i-au prescris o serie de medicamente puternice lui Michael Jackson. Arnold Klein, dermatologul din Beverly Hills care l-a tratat pe starul american in ultimii 20 de ani, a declarat ca el nu a fost anchetat de politie. Klein a negat si informatiile conform carora el ar fi tatal biologic al celor doi copii mai mari ai lui Michael Jackson, nascuti de fosta sotie a acestuia, Debbie Rowe, care a lucrat ca asistenta medicala in cabinetul sau. Michael Jackson a murit pe 25 iunie, la varsta de 50 ani, in urma unui stop cardiac.
Dependenta de medicamente si rolul medicilor care i-au prescris retete lui Michael Jackson se afla in centrul anchetei intreprinsa de politia americana, la doua saptamani de la moartea starului. In opinia lui Conrad Murray, ultimul medic personal al lui Michael Jackson, care a negat ca i-ar fi administrat acestuia un anestezic puternic, politia americana ar fi inceput sa il ancheteze miercuri pe dermatologul artistului.
Potrivit CNN, familia Jackson era la curent cu dependenta starului, mai multi membri ai sai, in special Janet Jackson, incercand sa il salveze in 2007, fara a avea succes.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1830 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017885 (s)

loading...