News Flash:

Ministrul Cinteza atacat de sindicatul medicilor

17 Ianuarie 2005
610 Vizualizari | 0 Comentarii
Camera Medicilor din Iasi, organizatie sindicala afiliata la Federatia Hipocrat, a trimis un memoriu ministrului sanatatii, Mircea Cinteza, prin care solicita mai multe revendicari care nu au fost luate in consideratie de fostul ministru al sanatatii, Ovidiu Branzan. Medicii sunt decisi sa nu renunte pana cand nu vor fi solutionate doleantele sindicale. Mai mult, acestia vor cere si sprijin extern in cazul in care actualul ministru al sanatatii nu rezolva problemele existente de ani de zile in sistemul sanitar iesean. Printre revendicarile sindicatului medicilor se numara: redeschiderea negocierilor salariale privind lefurile medicilor, modificarea Legii Bugetului pe 2005 prin alocarea sistemului sanitar a 7% din Profitul Intern Brut (PIB), contributia incasata de la asigurati sa revina integral in sistemul sanitar, reconsiderarea pozitiei Ministerului Sanatatii fata de Federatia Hipocrat si sindicatele membre ale acesteia ca parteneri de discutie importanti in privinta problemelor legate de reforma si revigorarea sistemului sanitar. "In prezent, salariile medicilor sunt mai mult decat rusinoase. Dorim o marire treptata a salariilor, astfel incat pana la 1 ianuarie 2005 acestea sa fie echivalente cu salariile medicilor din Uniunea Europeana. La ora actuala un medic primar are un salariu intre 300 si 400 de Euro, iar unul specialist intre 200 si 300 Euro. La acestea se mai adauga aproximativ 200 Euro din plata garzilor. Asta in conditiile in care un medic dintr-o tara a Uniunii Europene are un salariu de aproximativ trei mii de Euro. Nu vom renunta pana cand nu vom obtine aceste revendicari solicitate de sindicatul medicilor. Suntem decisi sa ajungem pana acolo incat sa cerem si sprijin extern", a declarat dr. Adrian Ciornei, presedintele Camerei Medicilor si vicepresedintele Federatiei Hipocrat. Acesta sustine ca in cazul in care rezolvarea solicitarilor este tergiversata este posibil sa se ajunga si la proteste.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1608 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018395 (s)