News Flash:

Ministrul Noica i-a luat lui Simirad foarfeca din mana

12 Aprilie 2000
566 Vizualizari | 0 Comentarii
Primaria a inaugurat ieri primul hotel municipal din Romania, care va fi numit probabil hotelul Independentei, dat fiind faptul ca acesta se afla in incinta pietii cu acelasi nume. Primarul Constantin Simirad a declarat ieri, la inaugurare, ca hotelul din piata Independentei este construit si administrat exclusiv de Primaria Iasi, iar preturile sunt destul de reduse. "impreuna cu piata, primaria a cheltuit aici peste 25 de miliarde de lei si trebuie sa va spun ca primaria are nevoie de tot mai multe proprietati si domenii, pentru a fi cat mai bogata. Aici, o camera este doar cinci dolari pe zi, avem 46 de camere iar daca se va umple la refuz, vom pune la dispozitia clientilor un microbuz care ii va transporta imediat la hotelul din piata Alexandru cel Bun, care este la fel de confortabil. Pietarii pot ramane linistiti si peste noapte in hotel, pentru ca marfa le va fi pazita", a declarat Simirad. Desi este functional incepand chiar de azi, reprezentantul Oficiului pentru Acreditarea Activitatilor de Turism, Aurelian Albut, care a fost si el prezent la inaugurare, a declarat ca exista cateva probleme de rezolvat si abia dupa aceea hotelul poate intra in competitie pentru a i se acorda "stelele" de rigoare. Este vorba de cateva transformari in functionalul unor camere si apartamente din hotel. Pe de alta parte, primarul Constantin Simirad spera ca aceasta investitie va fi amortizata in aproximativ 10 ani. Acest hotel, precum si noul aspect al pietii Independentei, au constituit doua motive de concurenta intre primar si viceprimarul Vasile Dumitriu. Viceprimarul s-a ocupat intr-un mod mult mai direct de realizarea acestor obiective si ar fi dorit ca panglica inaugurala sa fie taiata de el. La fel dorea si primarul Simirad, care, ieri, s-a aflat si ei la fata locului, numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, si in cele din urma panglica a fost taiata de ministrul Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului, Nicolae Noica. (Catalin Coca)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015424 (s)

loading...