News Flash:

Minune: nu s-au strans bani pentru protocolul destinat examenului de bacalaureat

6 Iunie 2003
1215 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cel putin aceasta este concluzia unei anchete desfasurate de Inspectoratul Scolar Judetean in cinci licee iesene •Profesorii nu s-au implicat in organizarea festivitatilor de sfarsit de liceu

In urma unor semnale ajunse la Ministerul Educatiei si Cercetarii conform carora elevilor de clasa a XII-a din Iasi li se cer bani grei pentru asigurarea protocolului pentru examenul de bacalaureat, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) a desfasurat o ancheta in cinci dintre liceele iesene. La solicitarea ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Dumitriu, inspector scolar general in cadrul ISJ, a trimis pentru verificari cate doi inspectori scolari in fiecare dintre urmatoarele unitati de invatamant: Colegiul "Costache Negruzzi", Liceul "Al. I. Cuza", Liceul "G. Ibraileanu", Scoala Normala "Vasile Lupu" si Grupul Scolar "I. C. Stefanescu". Inspectorii scolari au stat de vorba cu dirigintii claselor a XII-a din aceste licee, cu directorii acestora, cu profesori si parinti si au impartit chestionare la cateva sute de elevi. Reprezentantii Inspectoratului au verificat daca a fost respectata adresa trimisa de catre conducerea ISJ tuturor unitatilor de invatamant in urma cu mai bine de o luna, prin care li se interzicea cadrelor didactice sa participe la colectarea fondurilor de protocol si la organizarea manifestarilor festive de sfarsit de liceu.

Profesorii nu s-au implicat

In mod destul de previzibil, ancheta desfasurata de reprezentantii ISJ in cele 5 licee i-a disculpat integral pe profesori si directori. "Intr-adevar, s-au strans bani pentru banchet si pentru cursul festiv, in unele locuri s-au tiparit pliante si s-au facut albume si fotografii pentru panourile de promotie, dar aceste actiuni au fost organizate exclusiv de comitetele de parinti. Noi le-am recomandat acestora ca sumele colectate si fastul banchetelor sa nu depaseasca limitele bunului-simt si, in general, aceasta recomandare a fost respectata. Pe de alta parte, nici nu se poate merge pana acolo incat sa interzici cu totul aceste banchete. Sunt momente deosebite in viata unui elev, de care isi vor aduce aminte toata viata si este normal ca elevii si parintii sa doreasca sa le faca speciale", a spus ieri Mihai Dumitriu.
In legatura cu spinoasa problema a colectarii de fonduri pentru protocolul profesorilor din comisiile de bacalaureat, inspectorii scolari au constatat ca in toate cele cinci licee sunt afisate dispozitii clare privind aceasta interdictie. De asemenea, in urma analizarii chestionarelor completate de elevi si a declaratiilor parintilor si a profesorilor a rezultat ca, pana acum, nu au fost propuse si nici colectate astfel de fonduri de protocol. "Chiar vom reveni cu o adresa in acest sens, prin care sa interzicem sau cel putin sa limitam aceste colecte. Vom incerca sa vedem daca exista posibilitatea de a aloca, chiar din fondul de protocol al Inspectoratului si din eventuale sponsorizari, fonduri pentru ca profesorii din comisii sa aiba si ei o cafea si o sticla de apa minerala", a mai spus Mihai Dumitriu. (D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1667 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017920 (s)

loading...