Mircea Cosea despre criza la romani

O aparitie editoriala de exceptie mi-a incalzit spiritul, intr-o dupa-amiaza geroasa de iarna: este vorba despre lucrarea profesorului Mircea Cosea, "Prea tarziu. Prea putin. Prea incet. Eseuri despre criza la romani". Aparut in superbe conditii grafice la Editura Business Adviser (condusa cu profesionalism de Ioan Sorin Rosu), volumul reuneste publicistica din perioada 2008-2009 a celui care a initiat si Forumul AntiCriza. Perspectiva este una critic-realista: "Daca am incerca sa caracterizam in cateva cuvinte politica economica romaneasca dupa 1990, am putea spune: prea tarziu, prea putin, prea incet. (...) Unii reusesc mai bine si mai repede, altii reusesc mai greu, dar, fara exceptie, vointa de schimbare si de adaptare la problemele crizei este prezenta peste tot. Noi nu ne-am dezmintit nici de aceasta data. Am intarziat pana si in a recunoaste ca suntem in criza. (...) Poate unii ma vor contrazice, spunand «incet, dar bine». Voi fi de acord cu domniile lor atunci cand vor demonstra ca in aceasta incetineala exista macar un pic de bine". Autorul este preocupat de aplicarea unor solutii profunde, nu a unor gaselnite ieftine: "Ar fi gresit sa reducem actuala criza financiara internationala doar la necesitatea luarii unor masuri de contracarare a efectelor ei. (...) Masurile preconizate ar trebui sa se constituie intr-un cadru mai larg, apt nu numai de a atenua efectele crizei, ci si de a reorienta directia de evolutie a economiei noastre. (...) Sper ca masurile anticriza sa nu se reduca doar la paleative care vor incerca sa repare sau sa prelungeasca actuala structura si stare a economiei romanesti". Mircea Cosea constientizeaza nevoia unei reformari din temelii: "Pentru ca statul roman sa poata deveni un luptator anticriza, trebuie sa se transforme profund, dar si rapid, printr-un evantai de metode si politici care trec prin descentralizare, dereglementare, subsidiaritate, dar si prin adevarate revolutii institutionale si fiscale ce conduc nu numai la simplificarea birocratiei, dar si la cresterea increderii cetateanului in vointa si putinta statului de a-l servi si nu de a-l umili, de a-i respecta drepturile si demnitatea de cetatean, nu numai de a-i impune obligatiile de contribuabil". Dar, pentru ca orizontul de asteptare este inca in ceata, ceea ce ramane e constatarea amara a unei stari de fapt: "Omul cu vaca face parte din peisajul romanesc. Prezenta sa la marginea drumului nu mai socheaza pe nimeni. Imaginea omului cu vaca este expresia cea mai concentrata a productivitatii agriculturii romanesti. Aceasta se masoara in cheltuirea, de catre un individ, a unei zi-lumina pentru obtinerea catorva litri de lapte. (...) Deocamdata, in peisajul romanesc de primavara, avem un om, avem o vaca, avem rapita, dar lipseste cu desavarsire agricultura".