News Flash:

Mititiuc vinde palmieri

29 Februarie 2004
1146 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acestia pot fi si inchiriati pentru diverse ocazii, cu 50 mii lei pe zi

Daca anul trecut erau urecheati de conducerea Universitatii "Al. I. Cuza" din cauza scaderii dramatice a veniturilor proprii, angajatii Gradinii Botanice au inceput, mai nou, sa scoata bani si din piatra seaca. Mai exact, din palmieri, ficusi, cactusi si alte plante ornamentale, care mai de care mai exotice. Din cate a precizat prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii, Biroul Senatului a aprobat in ultima sa sedinta o lista de preturi propusa de directorul Gradinii Botanice, consilierul local prof. univ. dr. Mihai Mititiuc, pentru diverse produse si servicii ce pot fi puse la dispozitia iesenilor de cea mai mare gradina botanica din tara. Astfel, Mititiuc si-a propus, printre altele, se dea o replica moldoveneasca fostului ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, si sa umple orasul de pe malul Bahluiului cu palmieri crescuti in Copou. Preturile, din cele mai tentante, difera in functie de varsta, dar si de inaltimea plantei: 200 mii lei palmierul de un an, 350 mii lei cel de doi ani, 700 mii lei cel de trei ani si 1,3 milioane lei cel de patru ani. Daca palmierul are un metru inaltime, atunci pretul este de 5 milioane lei, iar cel care depaseste doi metri costa 10 milioane lei. Mititiuc s-a gandit si la cei care tanjesc dupa palmieri, dar nu-si permit sa si-i cumpere. Astfel, inchirierea unui palmier, cu care te poti da mare in fata oaspetilor sau langa care te poti imortaliza pe pelicula, costa 50 mii lei pe zi. Daca cineva doreste sa inchirieze o planta decorativa de mai mici dimensiuni, atunci nu este nevoit sa scoata din buzunar decat 10 mii lei pe zi. Din lista serviciilor puse la dispozitia iesenilor nu putea lipsi consultarea unui specialist biolog de la Gradina Botanica. Astfel, daca cineva este ingrijorat ca i se usuca ficusul, poate chema un expert la domiciliu, care, contra 80 mii lei pentru o jumatate de ora, va identifica problema si tratamentul necesar.
(D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1847 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017051 (s)

loading...