News Flash:

Mituri false despre realizarea unui buget personal

30 Septembrie 2009
993 Vizualizari | 0 Comentarii
Mituri false despre realizarea unui buget personal
Afisat la 10:46

Bugetul este o metoda excelenta pentru gestionarea propriilor resurse financiare, insa multi oameni cred ca nu au nevoie de asa ceva. Astfel, multi ajungem in situatia de nu mai putea plati ratele sau sa nu ne mai putem permite o vacanta, de exemplu. Daca nu credeti ca puteti mentine un buget sau ca aveti nevoie de el, iata cateva mituri, demontate de specialistii de la Investopedia:

Nu am nevoie de un buget

Orice persoana, indiferent de nivelul veniturilor, are nevoie de un buget. Daca pastrezi evidenta banilor pentru care muncesti din greu, te vei asigura de eficienta maxima in folosirea lor. De exemplu, daca iti dai seama ca arunci prea multi bani pe resturante sau iesire "la o bere", poate vei reusi sa reduci aceste cheltuieli sa sa economisesti banii respectivi pentru un lucru pe care ti-l doreai de mult timp.



Nu sunt bun la matematica, deci nu pot gestiona banii

Exista destule programe gratuite care te vor ajuta sa-ti faci bugetul, precum SimpleD Budget sau Budget Calendar, pe care le puteti descarca, fara sa va fie frica de virusi, de pe site-ul Cnet. Trebuie doar sa respecti instructiunile date de acestea si nu vei fi nevoit sa faci nici macar o adunare.



Locul meu de munca e stabil

Chiar daca ai un job mai sigur decat multe altele, adevarul e ca oricine e dispensabil, daca firma respectiva nu mai face fata problemelor financiare cauzate de criza. Pentru a fi pregatit, ar trebui sa aveti o rezerva echivalenta a trei salarii. In cazul in care va pierdeti slujba, veti depinde de acesti bani pentru supravietuire, pana la gasirea unui nou job.



Voi primi ajutor de somaj, daca imi pierd job-ul

In primul rand, ajutorul de somaj este oferit doar daca ati fost concediat. In cazul in care v-ati dat demisia, indiferent de motive, nu veti primi acesti bani. In al doilea rand, ajutorul de somaj este, cu siguranta, mult mai mic decat salariul si, cand vine timpul sa platiti rate, de exemplu, s-ar putea sa nu mai faceti fata. De asemenea, daca sunteti concediat, va fi mai dificil sa gasiti un nou job.



Nu mi se poate intampla tocmai mie

Intotdeauna presupunem ca lucrurile rele nu ni se vor intampla noua. Insa este aproape imposibil sa nu avem nevoie, la un moment dat, de o suma mai mare de bani, rapid. Fie ca ne-am pierdut postul de munca, fie ca am fost implicati intr-un accident de masina sau ne-am imbolnavit, aceste lucruri inseamna cheltuieli majore. Din acest motiv, este bine sa avem economii, iar economiile se fac doar cu ajutorul unui buget.



Nu vreau sa-mi lipseasca nimic

Pastrarea unui buget nu inseamna sa cheltui cat mai putini bani posibil si nici sa te invinovatesti pentru fiecare achizitie. Scopul sau este sa te asiguri ca economisesti o parte din venituri, de preferat in jur de 10%, sau, cel putin, ca nu cheltui mai multi bani decat castigi.



Nu vreau sa fac nici o achizitie importanta, asa ca nu am nevoie sa economisesc

Intr-adevar, daca nu aveti planuri pentru cumpararea unei case, a unei masini sau pentru inceperea unei afaceri, de exemplu, este mai greu sa fiti motivati sa puneti bani deoparte in fiecare luna. Dar nevoile (si atitudinea) se schimba de-a lungul timpului. Chiar daca nu veti folosi banii respectivi pentru o achizitie, puteti sa va oferiti o vacanta extraordinara, care nu ar fi fost posibila altfel.



N-am nevoie de buget, deoarece nu am datorii

Desi este de laudat faptul ca ati reusit sa scapati de orice datorii, acest lucru nu va plati facturile, in cazul unei urgente.

N-am nevoie de buget, pentru ca primesc mereu bonusuri/mariri de salariu

Chiar daca esti extrem de apreciat la locul de munca si lucrezi intr-un domeniu in care bonusurile sunt la ordinea zilei (vanzari, financiar etc), nu este niciodata indicat sa va bazati pe venituri impredictibile.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3111 (s) | 24 queries | Mysql time :0.156798 (s)

loading...