News Flash:

Mocneste un conflict la Directia de Apa Canal

25 Septembrie 2006
792 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi le-a expirat contractul colectiv de munca inca din luna mai a acestui an, angajatii Directiei Apa Canal (DAC) nu au semnat inca un nou contract colectiv de munca. Dupa ce au amenintat chiar si cu greva generala, sindicalistii de la DAC nu au ajuns pana acum la nici o intelegere cu sefii lor. Cererea principala, de a fi platiti integral indiferent de productia regiei, nu a fost acceptata de conducere, cu toate ca aceasta fost discutata la toate intalnirile cu sindicatele. Si cum nici o solutie propusa de sindicate sau conducere nu s-a dovedit a fi pe deplin satisfacatoare, s-a ajuns in situatia de a nu se semna contractul de munca nici la patru luni dupa expirarea acestuia. Insa, pentru ca situatia conflictuala trebuie sa inceteze, de astazi se reiau negocierile privind contractul colectiv de munca, prin discutarea punctuala a prevederilor acestuia, sperandu-se aplanarea conflictului. In acest sens, un semn bun este dat de faptul ca sindicalistii au acceptat deja o parte dintre propuneri, iar conducerea a gasit ceva solutii pentru cresterea incasarilor. Astfel, va fi facuta contorizarea tuturor consumurilor la nivel de bransament, vizate fiind in special blocurile din zona Garii, la subsolul carora se inregistreaza pierderi mari. Si cum aceste lucrari pentru realizarea contorizarii necesita doua luni pentru finalizare, in conditii bune de mediu, exista indicii ca aceasta masura va fi eficienta, ceea ce da sperante si pentru rezolvarea conflictului de munca. "De luni, vom relua negocierile si se vor discuta masurile pe care le-am luat pentru sporirea incasarilor si, daca lucrurile merg bine, speram ca vom semna contractul colectiv de munca in maxim o saptamana", a declarat inginerul sef Viorel Toma.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1569 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016520 (s)

loading...